Există actori care strălucesc pe scenă şi mulţumesc Cerului că şi-au îndeplinit visarea avută încă din copilărie, când o ţineau morţiş că vor să ajungă pe scenă.

Aceşti oameni care şi-au bucurat ambiţiile din copilărie, de mici au spus poezii la serbări, au jucat rolul vreunui pitic din Albă-ca-Zăpada, în facultate au făcut parte din brigăzile artistice, băşcălindu-i pe studenţii care foşneau fiţuici la examen. Ei au vrut musai încă de când erau de o şchioapă să devină artişti. În timp ce în jurul lor ceilalţi prichindei băteau câmpii că vor să ajungă aviatori, alţii pompieri, nu puţini se visau miliţieni, iar cel mai drăguţ a fost un băieţel bucălat care a ţipat la televizor: "Eu vreau să ajung inginer de ascuţit creioane". Însă alţi actori nu-şi puseseră în gând să urce pe scenă şi viaţa i-a îmbrăcat în rolurile teatrului şi filmului. Nu mai departe decât Cornel Palade, nostimul moldovean din perechea responsabilă cu râsul Ţociu-Palade. Cornel Palade a încercat mai multe meserii, printre care şi aceea de vânzător-chelner la bufetul Judeţenei de partid. Palade, tânăr nevoie mare, trebuia să servească toţi ştabii comunişti din judeţul moldovean. Tăia caşcaval activistului cutare, felia salamul de Sibiu pentru celălalt grangur comunist, perpelea frigăruile pentru o altă mărime din Comitetul PCR. Fiind preţuri mici la bufetul Judeţenei de partid, coada se prezenta invers, era mereu mare. Într-o zi cu câteva zeci de ştabi comunişti la coadă, unul mai înfipt se proţăpeşte în faţă şi tună cu voce puternică: "Vreau o friptură în sânge, iar cartofii să fie crocanţi". Şi unde începe să se răscoale personalitatea în chelnerul de la bufetul partidului, Palade, care îl repede de nu se vede pe înfingăreţ. "Stai, băi, la coadă, nu vezi câţi sunt înaintea ta? Lasă-mă în pace cu fleica în sânge!" Numai că, făcând pe nebunul şi pe apărătorul corectitudinii, Palade