Mai multe echipaje de politisti si membri ai trupelor speciale, coordonati de procurori ai Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea, au descins luni la Beius, unde fac perchezitii la Primarie si la locuinta primarului, Adrian Domocos, afirma surse judiciare citate de Mediafax.
Potrivit surselor judiciare, procurorii DNA au descins, luni dimineata, la sediul Primariei Beius, unde au sigilat usa de la biroul edilului, pe care au lasat-o pazita apoi de doi politisti, dupa care s-au deplasat la vila lui Adrian Domocos, de unde au ridicat documente, respectiv unitati de calculator.
La pranz, echipajele s-au intors la Primarie, pentru a perchezitiona biroul primarului si, conform surselor judiciare, urmeaza sa il audieze si pe edil.
Adrian Domocos, presedintele PNL Beius, a fost ales in 2008 primar al municipiului Beius, inainte fiind consilier judetean, tot pe listele PNL Bihor, si director al sucursalei Bihor a Loteriei Romane. In 2012, el a obtinut un nou mandat de primar.
Presa locala a relatat ca, de-a lungul vremii, Domocos a fost implicat in mai multe scandaluri publice, din cauza unor acuzatii de abuz si coruptie, fiind suspectat ca ar fi influentat si conditionat acordarea unor contracte publice, ca ar fi transformat Serviciul de Evidenta a Populatiei intr-un ONG, dar si ca si-ar fi angajat in institutie mai multi apropiati, printre care si mama sa sexagenara, care a ajuns contabila la societatea locala de gospodarire comunala Edilul.
Intr-o dezbatere televizata in campania pentru alegerile locale din acest an, castigata tot de Domocos, contracandidatul PSD Alin Novac-Iuhas l-a acuzat de relatii neprincipiale cu anumite firme din Beius, declaratii de avere neconforme, care nu reflecta realitatea, respectiv ca, in timpul mandatului, a strans o avere pe care nu poate justifica din venituril