Foarte multă lume nu înţelege de ce e importantă onoarea. Cei care consideră că sunt pragmatici cred că nu contează. Dar ei, de fapt, nu au respect pentru caracter şi ierarhia de valori.
Din câte se vede m-am apucat să fac apologia Mafiei. Care nu este diferită de organizarea politică. E cam aceeaşi structură, indiferent cum se autointitulează. De aceea orice entitate ce doreşte să obţină putere nu va fi stabilă câtă vreme nu merge pe onoare. Pentru că în lipsa ei nu se poate clădi nimic. Cu alte cuvinte, e necesar să ai încredere în cineva care a depus un jurământ ori care crede într-o astfel de noţiune. Asta e onoarea. Şi fireşte că poţi crede în ceva greşit sau discutabil, dar de fiecare dată onoarea e importantă. Chiar dacă în cele din urmă dreptunghiul se dovedeşte a fi pătrat.
Să trecem acum de la onoare la lege. Ocazie cu care reamintesc de ce merită privit cu suspiciune şeful statului când spune că legea e norma morală. În multe cazuri legea e doar normă, nu şi morală, pentru că nu conţine principii etice. Dar, deşi legea e nocivă, nu este îndreptată, ci e folosită în continuare aşa cum e. Până se ajunge la situaţii în care anumite persoane sunt declarate vinovate mai mult pe criterii emoţionale. Dacă matematica ar funcţiona aşa, jumătate dintre oameni ar deveni astronauţi. Ceea ce exemplifică faptul că atunci când ne mărginim la enunţul axiomatic şi renunţăm la demonstraţie rezultatele se pot dovedi catastrofale.
Ca să formulez mai clar ceea ce am spus până acum, în România, persoanele sunt condamnate emoţional, nu pe baza justiţiei, a dreptăţii, ci a oprobriului public. A nu se înţelege de aici că cei pedepsiţi n-ar merita-o, ci că legea, aşa cum e făcută, acţionează selectiv. Din pleiada de puşcăriabili ajung după gratii doar aceia care au tras beţişorul cel mai scurt sau pe care a pus bagheta vrăjitorul. La fel a fost cond
