Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Libia a devenit, în sfârşit, un subiect şi în politica românească. El a fost im­pus în dezbaterea publică în primul rând de televiziunile de ştiri. Ar fi fost nor­mal să aflăm nu de la analiştii din mass-media ce poziţie ar trebui să adopte România faţă de acest conflict cu rezonanţe într-o zonă extinsă a lumii. Poziţia oficială a întârziat ex­trem de mult. Ministerul Afacerilor Externe dădea o "informaţie consu­la­ră – Libia" abia în 20 martie, la zile bune după ce războiul civil dăduse în clocot şi "coaliţia" lansase de 24 de ore operaţiunile militare. Despre soar­ta celor 100 de cetăţeni români aflaţi încă în Libia întrebasem Externele, la Antena 3, cu o zi înainte de "in­formaţia consulară", dar instituţia, fiind în relâche – era sâmbătă –, nu s-a deranjat să dea un răspuns. Pre­şe­dinţia nu s-a înghesuit să aibă nici ea o poziţie şi, tot public, am apreciat în­târ­zierea de această dată. Am considerat, în contradicţie cu mulţi colegi de breaslă, că România nu trebuie să se arunce într-o confruntare mili­ta­ră fără o acoperire juridică solidă din partea ONU şi NATO. Evenimentele, cel puţin până acum, au ară­tat că reţinerea în angajarea militară a fost justificată. Preşedintele ţării, ca şef al CSAT, a ieşit în fine să explice de ce, cum, câţi ş.a.m.d. Se întâmpla du­­minică seară pe TVR, dar, ghi­nion, te­leviziunea publică a dat un "chix" teh­­nic şi a întrerupt mesajul. Ne aflăm în anul 2011, în Europa, într-o ţară a UE, într-o capitală şi nu fuseseră nici cu­tremur, nici inundaţii, nici nor ra­di­­o­ac­tiv. Să fie vorba doar despre sictir într-o instituţie publică faţă de un im­portant anunţ al şefului statului sau despre o întrerupere voită a unui me­saj de la Cotroceni? Există un semn de bănuială că transmisia, relu­a­tă după câteva zeci de minute, ar fi fost "periată" de vreo scăpare a pre­şe­dintelui. Marţi, CSAT i