Săptămâna trecută mi-au atras atenţia două ştiri. Statul vinde 15% din acţiunile Romgaz. Şi se majorează taxa tv. Dar nu mai bine se transformă Societatea Română de Televiziune (SRTv) în SA şi scoate şi ea la vânzare un pachet de acţiuni, precum Romgaz? Ea nu-i tot o companie de stat?
Bineînţeles că se va spune că SRTv e o societate “strategică”, imposibil de privatizat. Dacă judecăm însă după precedente, precum anglo-saxonii, observăm că în perioada interbelică Societatea Română de Radiodifuziune, precursoarea televiziunii, era tot sub controlul statului, dar fusese listată la bursă şi 40% din acţiunile sale erau deţinute de capitalul privat.
De aici se vede că dacă statul ţine cu tot dinadinsul să păstreze controlul asupra unor companii-cheie, nu înseamnă că trebuie să le frâneze dezvoltarea. Societatea Naţională de Gaz Metan, cea care îngloba atât producătorul (Romgaz), transportatorul (Transgaz), cât şi distribuitorii de gaze naturale, a pornit ca o companie a statului, dar la care, în anii ’40, acesta mai deţinea doar 58,6% din acţiuni, restul fiind în posesia capitalului privat, procurându-se astfel investiţiile necesare pentru asigurarea capacităţii optime de producţie şi transport.
De fapt, cam orice societate naţională interbelică era listată la bursă şi avea acţionariat particular, chiar minoritar. Capitalul privat era acţionar la “Societatea Anonimă Română de Telefoane” (actualul Romtelecom) sau la “Societatea Comunală a Tramvaielor Bucureşti” (Regia Autonomă de Transport Bucureşti). Mergând până într-acolo încât şi Banca Naţională era o instituţie listată în România capitalistă, iar cota de capital deţinută de stat s-a micşorat de la 30% în 1880, anul înfiinţării, la doar 10% în perioada interbelică. E drept că în acea vreme nu exista Petrom, însă erau o grămadă de companii petroliere cotate la bursă: Astra Română, Steaua
