Vorbind, cu nişte ani în urmă, cu domnul Adrian Năstase despre un eminent profesor al tinereţilor noastre, domnia sa mi-a răspuns, parafrazând un celebru adagiu: “Faptul că nu valorificăm măcar o parte din ceea ce ştie acest om nu este o crimă; este o gafă!”.
Vorbind, cu nişte ani în urmă, cu domnul Adrian Năstase despre un eminent profesor al tinereţilor noastre, domnia sa mi-a răspuns, parafrazând un celebru adagiu: “Faptul că nu valorificăm măcar o parte din ceea ce ştie acest om nu este o crimă; este o gafă!”.
Mi-am amintit (nu fără temei) de vorbele sale, văzând tăcerea cu care unii au socotit că ar fi bine să primească primele cinci volume din seria “România după Malta. 875 de zile la Externe”, apărute sub egida Fundaţiei Europene Titulescu, adevărat jurnal de campanie din perioada în care Adrian Năstase a fost ministru al Afacerilor Externe al României (28 iunie 1990-19 noiembrie 1992).
Cartea, pentru că primele cinci volume apărute până acum alcătuiesc piesele unui ansamblu unitar, nu este însă una de amintiri ale fostului ministru de Externe al României, ci o cronologie a evenimentelor, o istorie vie a unor experienţe cu adevărat de pionierat.
TEME. Adrian Năstase defineşte perioada mandatului său ministerial “la externe” ca fiind “perioada în care scena politică, după Războiul Rece, arăta ciudat, ca o tablă de şah, dar în care nu se ştia care sunt piesele albe şi cele negre”.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că marile teme ale politicii mondiale ale sfârşitului de veac – lărgirea NATO, extinderea UE, integrarea statelor din Est în procesele de stabilitate regională sau chiar mondială – se aflau în stadiul de deziderat sau eventualităţi care urmausă fie validate.
Această perioadă, atât de scurtă, dar atât de densă, poate fi definită ca fiind aceea a unei bătălii curajoase şi lucid