Cum a inghitit India lumea lui Eliade

La peste o saptamina de la intoarcerea acasa, mi-este inca extrem de greu sa scriu despre India. Orice plecare in strainatate rupe rutina de aici prin ceva „strain“, adica „straniu“, cel putin daca percepi drept normal familiarul de acasa; o presupunere dificila, cel putin in Bucuresti. Si totusi, New Delhi si Calcutta nu sint numai stranii, ci fac parca parte dintr-o ontologie pe care nu stii cum s-o descrii.

Miraculosul si rusinea

La prima calatorie, in 2001, India m-a coplesit; din reflex de aparare, cred, am socotit „exotice“ maimutele si florile uriase de la Guest House, apartinind universitatii New Delhi, elefantii si camilele blocind strazile din (vechiul) Delhi, ca si palatele din Agra sau Jaipur. Acestea coborau parca din vechile miniaturi spre a face acceptabile vacile costelive mincind gunoaie, inclusiv pungi de plastic, casele, trupurile umane si copacii rosi de mizerie, ricsele trase de batrini costelivi, cersetorii, bolnavii cu privirea arsa de febra, de foame si de epuizare. N-am facut atunci nici o fotografie, din rusine. Imaginile imi dogoreau ochii, ma intrebam de ce am venit, de vreme ce nu-i puteam nici ajuta, nici intelege. impreuna, mizeria si sublimul artei constituiau exoticul, dar ele totodata se contraziceau, fiecare termen parea pretul pentru care ii acceptam contrariul fara a protesta. Unde era Mircea Eliade in acea lume? Nicaieri, sau doar pierdut printre paginile care descriu, oarecum retinut, palatele si (se fac ca) nu vad, pudic sau numai miop, mizeria.

Mælstrom

India este altfel acum, daca o privesti din campusul universitatii „Jawarhalal Nehru“ din New Delhi (JNU), din amfiteatrele ei tehnologizate sau din traficul cartierului de linga Nehru Memorial Museum. Iesirea in strada este o prabusire inr-un mælstrom de masini bara la bara, motociclete, ricse mo