Francofonia nu transferă automat şi spiritul civic

În Franţa şi în România sunt în dez­ba­tere două legi similare ca obiectiv - schimbarea sistemului de pensii. Şi Sarkozy, şi Băsescu şi-au pus în miş­ca­re mecanismele prin care pot im­pu­ne respectivele acte legislative. În Franţa, noua lege impune o creştere a duratei de pensionare de la 60 la 62 de ani, cu stagiul complet de coti­za­re. În România, ţară mai săracă, ve­­nită recent din comunism, statul vrea să-şi ţină angajaţii până ajung cu un picior în groapă - la 65 de ani. Un punct delicat este în proiectul le­gii franceze, cel referitor la pensiona­bi­lii care nu au stagiul complet de co­tizare. Vârsta la care se iese la pensie ajunge pentru ei la 67 de ani. În am­bele ţări, proiectele de lege nu au fost bine digerate. Franţa este dată peste cap de câteva săptămâni de manifes­ta­ţiile de protest, cetăţenii - cu milioa­nele - ieşind pe străzile marilor oraşe. Guvernul a impus un ritm mai rapid de trecere prin Parlament a legii, însă dezbaterea din Senat, în această săptămână, a băgat Franţa în haos. Punctele vitale din transport sunt paralizate prin lipsa carburanţilor, iar bulevardele au intrat pentru ore bune în stăpânirea protestatarilor. Bande de anarhişti au spart totul în cale, trupele de intervenţie reuşind cu greu să le anihileze. Sarkozy, ajuns la cota cea mai de jos a încrederii, caută un nou prim-ministru pentru a mai schimba peisajul politic. Strada este inflamată, participarea elevilor şi studenţilor la luptele de stradă amintind de mai 1968. De ce răspund milioane de francezi la chemările la protest? Întrebarea este firească mai ales dacă privim, prin comparaţie, la ceea ce înseamnă protest în România faţă de noua lege a pensiilor.

Aderarea noastră la francofonie nu aduce automat şi un transplant al conştiinţei civice atât de puternic exprimat de societatea franceză. Îşi cunoaşte