Leila min ellayali! Noapte a nopţilor! Femeile din stradă sau din balcoane au triluit cum fac doar la nuntă sau la botez. În Piaţa Tahrir, bărbaţii şi-au aşezat steagurile Egiptului sub genunchi, prosternandu-se ca pe nişte covoare de rugăciune. Focuri de artificii şi claxoane- din Gaza la Beirut şi la Sanaa. La Al-Manar (Farul), televiziunea Hizballah, crainicul a citit stirea pe prompter şi apoi a izbucnit: ""Mare e Allah! Faraonul e mort! Visez? Mi-e teamă că visez!" .

Al-Arabiya TV, competitoarea al-Jazeera în zonă, titra: "Revoluţia Albă a deschis o fereastră". Spre ce a deschis-o e, deocamdată, foarte greu de anticipat. Săptămâna care urmează va fi decisivă. Nu trebuie uitat că în Egipt legea marţială e în vigoare încă din 1981, iar armata va avea o misiune grea, în primul rând aceea de a stăpâni euforia populatiei şi a-i convinge pe oameni să-şi reia rosturile lor. (Ziarul saudit Al-Hayat (Viaţa) observa cu oarece satisfacţie figura sumbră şi palidă a vicepreşedintelui Omar Suleiman în clipa când a anunţat plecarea lui Hosni Moubarak.)

Declaraţia entuziastă a preşedintelui american ascunde, lucru firesc, un calcul riguros pierdere-profit şi preocupare pentru interesul Statelor Unite în zonă. Dacă în discursul său Obama n-a pomenit nici un cuvânt despre situaţia Israelului, a făcut-o în schimb cancelarul german Angela Merkel, exprimând nădejdea că tratatul de pace cu Israelul din 1979 nu va fi pus în discuţie.

Cuvântul-cheie, pe buzele tuturor - (unii rostindu-l cu speranţă, alţii cu îngrijorare) - e stabilitate. Însă paradigma stabilităţii în Orientul Mijlociu, aşa cum a fost ea construită de americani şi israelieni, aşezată pe restrângerea severă a drepturilor cetăţeneşti, cu monarhii absolute şi tiranii - (care a funcţionat într-o anumită etapă istorică şi care, fără îndoială a diminuat vărsările de sânge) - nu va mai fi, de mâine, aceeaş