Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea, mai scumpă decât Ridzi

Publicat in Jurnalul, vineri 17 iulie 2009 ·

"Cazul Ridzi este doar vârful aisbergului", declara misterios şi ameninţător Traian Băsescu, marţi după-amiază, la învestirea în funcţie a noului ministru al Tineretului şi Sportului. Discursul şefului statului lasă să se înţeleagă că "trocul" imagine-bani publici este mult mai amplu, are şi alţi protagonişti. "Şi fiica mea, alături de alţi politicieni, ar fi trebuit să meargă să-şi dea darul la televiziuni." Ceea ce au şi făcut. Monitorizările arată că printre cele mai vizibile personaje politice în aprilie, mai şi iunie au fost Monica Ridzi, Elena Băsescu şi Elena Udrea.

Când Ridzi declara în vârtejul scandalului că la alte ministere e jaf de bani şi că după ea vor urma şi alte ţinte, mulţi au intuit că este vorba de Ministerul Turismului şi titulara portofoliului, Elena Udrea.

Investigaţiile Jurnalului Naţional pe care începem să le publicăm arată că această instituţie, nou apărută în structura Guvernului în ianuarie 2009, cheltuieşte într-o veselie fonduri uriaşe, având însă o maximă grijă pentru păstrarea aparenţelor legale. Sunt însă multe cazuri când aceste acţiuni plătite de la buget, deci din banii contribuabililor, ridică suspiciuni.

Ceea ce se întâmplă la acest minister aduce cu zicala - obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Iar doamna ministru este în atenţia televiziunilor, îşi promovează imaginea având ca fundal acţiuni de promovare a turismului românesc.

TENIS CU 88.000 DE EURO

Ieri, dna ministru a dat amănunte despre campania de publicitate pe piaţa internaţională, care era estimată la 5.646.900 de lei (fără TVA), adică la peste 1,3 milioane de euro. Două televiziuni internaţionale (Eurosport şi CNN) sunt câştigătoarele contractului, partea leului - de circa 1 milion de euro fiind a canalului paneuropean de sport.

Am solicitat pe parcursul negocierii acestui contract mai multe informa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 3 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°