Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele Basescu ataca la CCR modificarile Legii imobilelor nationalizate

Publicat in HotNews, marți 23 decembrie 2008 ·

Presedintele Traian Basescu a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu modificarile Legii 10/2001, precizand ca ataca alte aspecte decat cele deja sesizate, se arata intr-un comunicat de presa publicat marti de Administratia Prezidentiala, anunta NewsIn.

Seful statului a sesizat, in primul rand, aspecte de ordin procedural. Potrivit Presedintiei, Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost adoptata cu incalcarea principiului constitutional al bicameralismului deoarece Senatul, in calitate de prima camera sesizata, a respins propunerea legislativa, iar Camera Deputatilor, in calitate de camera decizionala, a adoptat propunerea legislativa, insa cu un continut diferit fata de continutul legii respinse in prima Camera.

In privinta aspectelor de fond, Legea, in forma trimisa spre promulgare, "contine prevederi ce nu corespund exigentelor Conventiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea si previzibilitatea normei juridice" si nu respecta principiul preeminentei dreptului si al separatiei puterilor in stat, adica duce la modificarea procedurilor juridice pe parcursul derularii proceselor existente in fata judecatorului.

Drept argument, Presedintia a prezentat concluziile CEDO - "La 9 decembrie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Viasu vs Romania, a identificat o disfunctionalitate a legislatiei romane si o practica administrativa care au afectat, si pot inca afecta, si pe viitor, un numar mare de oameni. Cadrul legal, stabilit de autoritati pentru o categorie specifica de cetateni, respectiv beneficiarii masurilor de restituire a bunurilor nationalizate sau confiscate de statul comunist este apreciat ca inadecvat, iar modificarile aduse nu sunt de natura sa asigurare

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 23 minute
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum 56 minute
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum 25 minute
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 56 minute
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

Noua președintă a Macedoniei de Nord, candidata dreptei naționaliste, a folosit vechiul nume al țării la depunerea jurământului

Ziare.com acum 17 minute
Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de Nord, a refuzat să pronunţe noul nume al ţării, folosit de la un acord încheiat în 2018 cu Grecia, atunci când a depus duminică, 12 mai, jurământul, relatează AFP. Skopje a ajuns

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum 2 ore
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 10 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°