Raportul FMI publicat marţi a făcut înconjurul presei, care, în cea mai mare parte a fost atrasă de ceea ce au "aruncat” pe piaţă agenţiile de ştiri, ce au remarcat că, în condiţii extreme, România se poate confrunta cu un recul economic de 5% şi o depreciere a leului de 15-20%. Puţinele publicaţii care au "răzbătut” dincolo de scenariul de risc au observat însă că Fondul sugerează majorarea impozitului pe venit de la 16% la 18%, creşterea TVA cu un procent, mărirea contribuţiilor sociale de sănătate de la 10,7% la 14% şi lărgirea bazei de impunere.

Ca să nu ne mai ascundem după deget, ideea care "călăuzeşte” FMI  -  încă de la numirea lui Erik de Vrijer la conducerea misiunii - este aceea de a recupera banii pe care i-a împrumutat României. Pentru asta FMI consideră că pe orice previziune de creştere economică, oricât de optimistă, statul român trebuie să crească taxele.

Dar principala problemă a României e că interesele FMI sunt contrare celor naţionale. Nu trebuie pusă pe primul loc majorarea PIB şi a impozitelor, ci creşterea productivităţii şi a nivelului de trai. Iar faptul că e necesar să sporească productivitatea impune un răgaz, fără creşteri de taxe, majorări de preţuri şi restricţii din partea politicii monetare.

Şi chiar dacă se micşorează taxele şi se comprimă economia cu 2% anul viitor, în România ar putea să intre bani. Cum? Statul poate relaxa fiscalitatea, poate renunţa la Programul Prima Casă şi să se transforme, nici mai mult nici mai puţin, în agent imobiliar. De pildă, dacă Adriean Videanu a achiziţionat locuinţele sociale cu 2.000 de euro/metru pătrat atunci când era primar, acum, cu 700 de euro se poate cumpăra mult mai mult. Fără risc, pentru că România e subconstruită...

Cu alte cuvinte, cine are de vândut şi nu găseşte în piaţă, statul îi poate oferi 700 de euro/metru pătrat şi-l scapă de activ. Ia