Sugeram în urmă cu trei săptămâni, într-un editorial apărut în Jurnalul Naţional („Mercurialul goleşte piaţa”), că e nepotrivit pentru un premier care administrează o ţară capitalistă să le spună unor companii private că majorează nejustificat un preţ, în speţă cel al carburanţilor. Semnalând că încercarea de a administra efectul – preţul –, fără a umbla la cauză – imixtiunea politicului asupra pieţei – va fi ca întotdeauna sortită eşecului: în locul unor preţuri mari vor apărea nişte rafturi goale. Aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în vara anului 2008, când Ministerul Sănătăţii a hotărât să îngheţe preţul la medicamente şi a observat apoi că acestea dispar din farmacii.
Se pare însă că mi-am bătut gura de pomană pentru că Emil Boc continuă să se joace de-a preţul corect. Săptămâna trecută el s-a trezit din nou să spună că majorarea preţului la carburanţi nu se poate justifica prin povara fiscală impusă de stat prin taxele percepute companiilor petroliere, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a pus la dispoziţie un raport. Ameninţând „miliţieneşte” că a cerut ANAF „declanşarea inspecţiilor fiscale generale la societăţile în cauză, pentru a vedea dacă veniturile realizate din creşterea preţurilor la combustibili sunt respectate în profiturile fimelor şi, implicit, în impozite şi taxe plătite la bugetul de stat”, iar Consiliului Concurenţei „o analiză suplimentară, pentru a observa dacă a existat sau nu o practică de monopol, având în vedere faptul că, practic, concomitent, toate societăţile din domeniu au majorat în acelaşi procent preţul carburanţilor”.
Premierul Boc când discută de solicitarea adresată Consiliului Concurenţei, probabil că vrea să spună că i-a cerut să stabilească dacă a existat o practică de oligopol (cartel), şi nu una de monopol. Dar nu faptul că foloseşte un termen nepotrivit e cel mai important, ci acel
