Am citit în toamna anului trecut într-o carte a lui Murray Newton Rothbard ("Ce le-a făcut statul banilor noştri") o postfaţă a lui Jörg Guido Hülsmann în care acesta prezenta sub forma unei poveşti schema după care se derulează, în liniile generale, crizele economice şi monetare actuale. Ba, mai mult decât atât, am rezumat spusele lui Hülsmann într-un editorial apărut în Jurnalul Naţional în octombrie 2008. Dar nu mă pot abţine să nu public încă o dată "profeţia" economistului german, pentru a vedea că acum a ajuns să se verifice punct cu punct în România.
Povestea lui Hülsmann începe cu regele unei ţări mici, Alfania, care-şi inflaţionează moneda sa, alfa, şi, în consecinţă, cursul de schimb al alfa faţă de beta, moneda unei ţări mari, Betania, scade. Alfanienii plătesc mai mulţi bani pe importuri, investitorii betanieni îşi văd ciuntite capitalurile plasate înainte de deprecierea monedei alfa, în schimb, regele alfanian şi industriile exportatoare se îmbogăţesc pe seama propriilor supuşi şi a investitorilor străini.
Pălmaşii alfanieni n-au cum se feri din calea inflaţiei, dar capitaliştii betanieni încep să renunţe rând pe rând la investiţiile din Alfania. În această situaţie, marea masă a alfanienilor ajunge să fie prejudiciată îndoit de inflaţie: pe de o parte, prin redistribuirea veniturilor, pe de altă parte, prin diminuarea capitalului investit, adică o lovitură dată dezvoltării, deci viitorului lor.
Cu recesiunea pe cap şi cu vistieria goală, regele alfanian e constrâns să manevreze rezonabil inflaţia pentru ca investitorii betanieni să nu mai înregistreze pierderi. Dar, surpriză!, Guvernul Betaniei devine dintr-o dată sensibil la interesele investitorilor din Alfania şi le promite că va produce suficient de multă monedă beta pentru a stabiliza cursul alfa. Asta îl face pe regele Alfaniei să revină la comportamentul iniţial. Bagă m
