Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tacerea zmeelor

Publicat in Jurnalul, duminică 10 decembrie 2006 ·

Alt binevoitor ne aduce stirea ca prestatia de la conferinta de presa a domnului Ioan Ion, secretar de stat la Aparare, a fost trecuta la capitolul "mai bine tacea". Alt zmeu ce va avea lacat la gura. Romanii au multe prioritati in aviatie. Vlaicu, Vuia, Coanda sunt nume inscrise cu litere de aur in istoria zborului. O industrie autohtona de profil are radacini inca din perioada interbelica, iar Ceausescu a avut ambitia de a dezvolta aceasta ramura atat spre zona militara, cat si cea civila. Ce a ramas se stie. Am rememorat aceste cateva informatii pentru a arata ca aviatie nu suntem adusi cu pluta; numerosi specialisti sunt inca in masura sa comenteze in cunostinta de cauza programele de dotare, achizitiile pe care statul le face pentru dotarea flotei aeriene militare sau civile.

Dupa Revolutie, fiecare contract incheiat pe bani publici a avut un grad mai mare sau mai mic de transparenta, dar nici unul nu a trecut neobservat, fara sa fie supus judecatii critice.

Dupa obiceiul locului, discutia a atins si subiectul sensibil al comisioanelor de succes care insotesc asemenea contracte. Primele aeronave AIRBUS cumparate de TAROM la inceputul anilor ’90, pe cand ministru la Transporturi era Traian Basescu, au fost puse in legatura cu nostalgia lui Petre Roman pentru anii studentiei de la Toulouse. Cateva biletele scrise de mana, schimbate intre partile contractante, nu au putut constitui probe pentru procurorii cu manusi de catifea ai vremii.

Contractul de modernizare a avioanelor MIG a lasat ca amintire dintii noi ai premierului Radu Vasile, pusi in Israel. Dantura fostului premier este la locul ei, avioanele sunt insa mai putine, flota militara fiind tot mai stirba in urma catastrofelor cu avioane modernizate. Mierea contractelor bantuie iar aviatia militara, ultima afacere, care se ridica la peste 300 de milioane de euro, fiind iar subiect de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 21 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Armata israeliană a anunţat că a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis la 7 octombrie

News.ro acum 21 minute
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează Reuters. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 28 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°