Fraţii Musulmani nu sunt nişte mieluşei sacrificaţi sub gloanţele, bâtele, cataroaiele, copitele cailor, cămilele contramanifestanţilor scoşi în luptă de dictatorul egiptean.
Al-Ihwan al-Muslimun (Fraţii Musulmani) au luat fiinţă în 1928 (anul naşterii lui Moubarak) la iniţiativa unui învăţător luminat, Hasan Al-Banna, ca o organizaţie de emancipare socio-culturală, apoi anticolonialistă şi abia mai târziu militant-islamică. În decursul timpului, de sub mantaua Fraţilor Musulmani au ieşit cele mai multe mişcări jihadiste din Orientul Mijlociu şi Asia. Dacă Al-Banna, întemeietorul, a fost un personaj relativ moderat şi îngăduitor, parte dintre colaboratorii săi s-au radicalizat repede, acţiunile lor sângeroase scoţându-i, în 1948, în afara legii şi ducând la asasinarea lui Al-Banna, în 1949, de către poliţia egipteană. Ajuns şef al propagandei în Frăţie, Said Qutb a propagat, până la execuţia sa în 1966, o doctrină radicală, aşezând deasupra organizaţiei, explicit, sloganul "Islamul e soluţia".
Destinul Fraţilor Musulami a pendulat din 1948, când au fost interzişi prima oară, între puşcărie şi libertate. După modelul Hizballah ("Partidul lui Allah") - astăzi partid parlamentar în Liban - Fraţii au încercat şi ei să candideze ca independenţi în Parlamentul egiptean, reuşind ca la alegerile din 2005 să obţină un număr important de locuri - 88, iar la alegerile din 2010 (mai strâns controlate de regim) doar cu un loc mai puţin.
Ca toţi ceilalţi, şi Fraţii Musulmani au oameni de toată mâna: figuri sinistre, figuri intransigente, moderaţi, figuri pitoreşti. Între acestea din urmă, cel mai simpatic e (cel puţin anul trecut încă era) Fareed Abdelkhalek. Anul trecut împlinise 95 de ani şi avea ascendentul că-l cunoscuse personal pe Al-Banna. Mai la tinereţe, în 2009, la 94 de ani, Abdelkhalek şi-a luat doctoratul în legislaţie islamică la Univers
