Marea criza se apropie, dar nu va fi ca-n â29-â33. Atunci se punea problema ca e prea mult grau sau prea mult petrol, acum sunt prea putine marfuri... si prea multa saracie.
La fiecare sfarsit de an, intrebarea e mereu aceeasi: Care a fost cel mai bun plasament? Ziarele, radiourile si televiziunile raspund la unison: "Imobilele, actiunile". Romanii rasufla usurati. Au facut iarasi afacerea care trebuie si se gandesc tot la asta pentru 2006. In schimb, nimeni nu da vreun raspuns altei intrebari: Daca toti romanii isi urmaresc visul de a deveni oameni de afaceri, cine mai munceste? Cine mai pune mana la framantatul painii, cine mai sta la coada lopetii sau la volanul autobuzului?
In fine, am mai spus si cu alta ocazie ca in ultimii 5 ani pretul activelor din Romania s-a triplat, in timp ce economia n-a acoperit cu bunuri si servicii decat o treime din crestere. Asta arata ca bisnita e profitabila, iar munca n-are sens. Tranzactiile cu terenuri, cu cladiri, cu actiuni sau cu marfuri fabricate de altii, in strainatate, aduc castiguri mult mai mari. Da, dar insuficienta muncii si a investitiilor directe trebuie sa se vada undeva. Unde? Ori in inflatie, ori in deficitele bugetare si comerciale. Si de unde se extrage pana la urma substanta pentru echilibrarea balantei? Din nivelul de trai, chiar daca temporar poate fi luata pe datorie. La scadenta imprumuturilor, tot puterea de cumparare are de suferit, iar castigurile se dovedesc iluzorii.
Asadar, in ciuda viselor de imbogatire fara munca, economia ramane o stiinta exacta, unde minusul in gestiune al economiei romanesti este o marime cvasiconstanta. Nu mai avem deficit bugetar si inflatie ca-n anii â90? Apar in loc deficitele comerciale si cvasifiscale. Din pacate, insa, convertirea inflatiei, a somajului, a salariilor rupte de productivitate in importuri, in arierate, in credite si dobanzi in
