LA CARACAL • O VALOARE DE PATRIMONIU REINTRĂ ÎN CIRCUITUL NAŢIONAL

Oraşul meu natal, cu flori în gară,/cu chioşc în parc/şi festival/urmat de bal – sună versurile cântecului scris de neuitatul Radu Şerban. Mi-am adus aminte de ele când am primit vestea că au fost finalizate lucrările de restaurare şi consolidare ale Teatrului Naţional din Caracal.

Cortina acestui teatru deosebit s-a ridicat, după 22 de ani de pauză, la 19 decembrie, ora 16:00, o valoare de patrimoniu reintrând astfel în circuitul naţional.

Clădirea barocă a "teatrului cel nou", aflată la poalele Dealului Protosenilor, inaugurată în anul 1901, este, înainte de toate, simbolul unei vocaţii. Astfel, din "Monografia Municipiului Caracal", scrisă de tinerii cercetători Dana-Roxana Dincă, Vera Georgescu şi Sabin Popovici, aflăm că primele manifestări teatrale ale acestei aşezări – atestată documentar la 1583 şi, mai apoi, aleasă de Mihai Viteazul pentru curtea sa domnească, au fost cele ale trupelor de scamatori şi de măscărici ambulanţi care se produceau pe scenele improvizate de la bâlciuri.

CONSTRUCŢIA. Cu vremea, reprezentaţiile s-au mutat la casele Bibian (transformate în Clubul Unirea), la Cafeneaua centrală T. Borcescu, ori la grădinile de vară ale lui Boşoteanu şi Savu Teodoru. Între anii 1885-1886, la Grădina Paradis joacă trupa lui Matei Millo. Prima sală de spectacole se va amenaja în 1883, în grajdurile lui Iorgu Jianu.

Pe tavan, deasupra scenei, era agăţată o lampă petrol, iar lojele din scândură erau îmbrăcate cu cimbrică roşie. Aici, la "Teatrul Vechi", au dat spectacole trupe renumite ale vremii, printre care trupa Nottara, trupa lui Burinescu sau trupa Mariei Teodorini.

În noiembrie 1891, primarul oraşului Caracal solicită preşedintelui Consiliului Judeţean "construirea unui local de teatru sistematic". La 14 iul