A intrat în gura poporului acuzaţia adusă vezicii biliare pentru aşa-zisa dischinezie biliară. Se văitau mai ales femeile de stări de rău, cu vărsături amare, fără resturi de mâncare, ci doar cu un lichid verzui, denumit în popor fiere. Dureri de cap, stare generală foarte alterată şi dischinezia era înţeleasă în populaţie ca o derapare a mişcărilor, a dinamicii, a motilităţii vezicii biliare.
Însă, medicina modernă a modificat noţiunea şi vinovăţia vezicii biliare. Prea intensa mişcare de contracţie a vezicii biliare sau prea lenta motilitate a ei nu este o defecţiune a vezicii. Mişcarea vezicii este răspunsul acesteia la comenzi hormonale (la un hormon numit colecistochinină) sau la comenzi ale sistemului nervos, care au ca punct de plecare duodenul (prima parte a intestinului subţire la ieşirea din stomac) sau punctul de plecare este chiar mai jos, în intestinul subţire.
Dischinezia nu este proprie vezicii biliare, ci este o consecinţă a afecţiunilor intestinului subţire. Iată un exemplu care este o developare a adevăratului vinovat, de vină nefiind vezica biliară, pasămite bolnavă de dischinezie biliară. Unii oameni se nasc cu o alergie la glutenul din grâu şi poartă toată viaţa această intoleranţă. Glutenul din grâu dă o alergie în mucoasa intestinului subţire şi sunt scoase din uz acele celule din această căptuşeală a intestinului subţire, aşa că ele nu mai secretă colecistochinină. Şi, implicit, sunt perturbate contracţiile vezicii biliare.
Nu vezica biliară este generatoare de acele stări de rău: ca atare în unele cazuri se scoate vezica biliară, însă crizele continuă. Astfel, senzaţia de gust amar în gură e dată de duoden, care trimite unde spre stomac, deci invers. Conţinutul duodenului cu bilă şi acizii biliari pornesc pe contrasens în stomac, ajung în esofag, chiar până în gură. În mod greşit, durerile de cap sunt puse în cârca v
