“Se ştie - scria acum patruzeci şi ceva de ani Gr.C.Moisil - că o idee începe prin a fi un paradox, continuă prina a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o prejudecată.” Foarte adevărat, numai că sunt idei care au o soartă mai vitregă. Şocând din start, punând sub semnul întrebării inerţii instituţionalizate şi tabu-uri mentale sau depăşind, pur şi simpu, capacitatea de înţelegere a unor receptori, acestea sunt răstălmăcite în chip sistematic şi sfârşesc prin a fi clişee de larg consum în mentalul colectiv, exprimând fie entuziasmul necondiţionat fie nihilsmul cras.
O asemenea soartă o au termeni ca ”suveranitate” sau ”globalizare” şi care au primit, în limbajul curent, accepţii deformate, mergând până la o antinomie ireconciliabilă. Asta pe fondul unei serioase carenţe în educaţia juridică, civică sau economică a unor, din păcate, semnificative segmente de populaţie.
Mi se poate reproşa că dau apă la moară populismului sau că pledez pentru un nou fel de “iluminare a maselor”, dar eu aş zică că e nevoie să ne gândim la faptul că, în anul care vine, vom avea alegeri europarlamentare. Iar votul dat ar trebui, într-o mai mare măsură decât cel din scrutinul precedent, să fie motivat nu doar de considerente afective(“imi place/nu-mi place”) or, mai rău, de anumite … stimulente materiale sau pecuniare. De aceea revin la idea că avem nevoie de cât mai multe lucrări temenic argumentate şi solid informate scrise într-un limbaj accesibil- ceea ce nu însemnă şi revenirea la”limba de lemn”, iar, atunci când ele apar, să fie aduse cu celeritate în atenţia cititorului. Fapt îmbucurător, numărul şi, mai ales, calitatea unor asemenea lucrări înregistrează un curs crescător, foarte multe dintre ele fiind scrise de autori tineri din cadrul institutelor de cercetare, al facultăţilor de profil şi, mai nou, Ministerului Afacerilor Externe.
O a
