Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA solicita din nou Parlamentului European sa-i puna la dispozitie documente relevante pentru instrumentarea dosarului lui Adrian Severin

Publicat in HotNews, joi 31 ianuarie 2013 ·

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au trimis o scrisoare presedintelui Parlamentului European prin care au reiterat solicitarea de a le fi puse la dispozitie o serie de documente relevante pentru instrumentarea cauzei penale in care este anchetat europarlamentarul Adrian Severin.

Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, "la data de 30 ianuarie 2013, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au trimis o scrisoare presedintelui Parlamentului European prin care au reiterat solicitarea de a le fi puse la dispozitie o serie de documente relevante pentru instrumentarea cauzei penale mentionate. Solicitarea initiala a fost trimisa la data de 23 ianuarie 2012, dar a primit numai un raspuns partial. Ca urmare, la data de 25 septembrie 2012, DNA a trimis o noua scrisoare prin care a cerut Parlamentului European transmiterea anumitor documente in original si a unor informatii esentiale pentru solutionarea cauzei".

DNA aminteste ca in dosarul respectiv, fata de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, se efectueaza acte de urmarire penala pentru infractiunile de luare de mita, trafic de influenta, extinse ulterior si infractiunea de "folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata".

In acelasi dosar se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte trei persoane, mai precizeaza DNA.

Istoricul cazului Severin

20 martie 2011 Publicatia britanica Sunday Times publica o investigatie in care arata ca Adrian Severin si alti doi europarlamentari au fost dispusi sa promoveze amendamente in PE contra unor sume de bani. Adrian Severin a reactionat dupa publi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 3 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 31 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum 26 minute
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum o ora
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum 2 ore
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°