Sunt nume ale românilor strălucitori şi înălţaţi la ceruri, nume pe care ar trebui să le rostim poate atât de des ca bună-dimineaţa. A le împinge în uitare e ceva de neacceptat.

Tocmai de aceea doresc în aceste rânduri să retrezesc numele unui mare român, împărtăşit de har de ceruri, slujitor credincios al nostru, al poporului român, şi anume Ştefan Iordache. Despre înălţimea zborului lui în artă e de prisos să spunem. Orice rol al lui Ştefan Iordache era o bijuterie. De altfel, orice discuţie, orice interviu cu Ştefan Iordache te tulbura, îşi scotea la lumină gândiri adânci, gândiri temelie de frumos. De altfel, el mi se destăinuia în prispa casei lui ţărăneşti, de undeva de lângă lucirile Snagovului, că-şi doreşte să fie îngropat în ţinţirimul din Gruiu, să crească iarbă românească pe pieptul lui, să-l calce talpa românului care să zică astât: Aici se află actorul Ştefan Iordache!

Se simţea în sferele cereşti înconjurat de lada de zestre veche de peste o sută şi ceva de ani, de cuptorul de pământ cu tuciul unde să fiarbă mămăliga, de aracii viţei-de-vie ţărăneşti, de pisoii care se hârjoneau în iarbă. Povestea că în vacanţele lui de şcolar, mergând în Calafatul de unde se trăgea neamul lui, se îngrăşa de atâta râs cu oltenii, oameni doldora de umor, de chef de viaţă şi de vorbe de duh. L-am întrebat cum poate să joace într-o seară un cap încoronat precum Richard şi a doua seară un barman beţiv, iar al treilea spectacol să-l aducă în prim-plan cu uriaşa creaţie în personajul unui actor măcinat de reumatisme, dar cu pofta teatrului ca o permanenţă.

"După atâtea roluri, nici eu nu mai ştiu cine este Ştefan Iordache." Mi se destăinuia cum încerca să se lepede de personajul interpretat în seara aceea, pentru a lua în piept următorul erou pe care trebuia să-l întruchipeze în repetiţia de a doua zi de dimineaţă. "Aştept să plece toţi