Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro de căciulă

Publicat in Jurnalul, joi 26 aprilie 2007 ·

Preferaţii investitorilor sunt orăşenii, care produc, caştigă şi consumă mai mult şi nu fiindcă au cam renunţat să poarte mielu-n capPreferaţii investitorilor sunt orăşenii, care produc, caştigă şi consumă mai mult şi nu fiindcă au cam renunţat să poarte mielu-n cap

Romania a inregistrat in 2006 un PIB per capita de 4.500 de euro, in creştere semnificativă faţă de 2004 (2.806 euro) şi 2005 (3.675). In realitate insă, Bucureştiul a produs per capita peste 9.000 de euro "mai mult decat Ungaria şi Estonia ", in timp ce moldovenii au contribuit fiecare cu mai puţin de 3.000, ca-n ţările ex-sovietice.

Ce e de făcut? Să se repună pe tapet ideea echilibrării ofertei de muncă in toate zonele ţării, ca să se atenueze polarizarea societăţii? Oare trebuie direcţionate la ordin investiţiile spre zonele sărace şi spre ramurile cu valoare adăugată mare? Păi, la fel a procedat şi Ceauşescu: a industrializat forţat zone care, după inchiderea fabricilor ridicate in timpul comunismului, tot la agricultură au ajuns. in locul intervenţiei statului, al facilităţilor fiscale, mai bine am lăsa piaţa să se ocupe de asta. De pildă, dacă in Bucureşti ar fi concurenţă aprigă, intreprinzătorii ar fi constranşi să investească in alte părţi ale ţării sau, de ce nu?, să "importe" forţă de muncă de acolo. Dar, dacă oamenii de afaceri aduc chinezi pentru a continua să plătească mai nimic pentru forţa de muncă, să ştiţi că nu s-a ajuns incă in faza in care competiţia dintre companii e caştigată de calificarea angajaţilor. Şi, sătui să tot aştepte concurenţa adevărată, lucrătorii din Moldova aleg Barcelona şi Milano in locul Bucureştiului.

Orice s-ar zice, un lucru nu poate fi negat: Capitala e cea mai mare piaţă. De asta se reped aici bancherii, reţelele de magazine şi constructorii. Pentru că, dacă montezi termopane la Pleşcoi ori vinzi microcentrale de apartament la Doro

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 23 minute
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Euro 2024: Prima echipă națională care și-a prezentat lotul pentru turneul final

HotNews acum 20 minute
Cu o lună înainte de startul Campionatului European 2024 din Germania, Ungaria este prima echipă națională care își anunță lotul de 26 de jucători pentru turneul final. Suporterii nationalei de fotbal a UngarieiFoto: CHRISTIAN CHARISIUS / AFP / Prof

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 3 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum 42 minute
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Perioada de înscriere la concurs la școlile postliceale ale MAI se prelungește

Ziua Constanta acum 4 ore
Perioada de înscriere pentru cele 2.880 de locuri scoase la concurs la școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne se prelungește cu două zile, până la data de 16 mai 2024. În continuare, cererile de înscriere se vor transmite în format

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°