Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marioneta turbată şi imamul ascuns

Publicat in Gandul, joi 10 noiembrie 2011 ·

Ca să se menţină la putere, preşedintele Ahmadinejad n-are decât o şansă: să latre. Retorica lui violentă, apocaliptico-zăltată e pentru urechile electoratului său şi ale prietenului Nasrallah. Atât de exaltate au fost declaratiile lui din ultimele zile (liderii de la Ierusalim i-au dat apă la moară, întrebându-se în văzul lumii dacă să declanşeze un atac preventiv sau nu), încât ieri, pe o pagină de web administrată de apropiaţi ai ayatollahului Khamenei se punea întrebarea dacă nu cumva Ahmadinejad e înţeles cu israelienii. (Textul a fost şters după câteva ore).

Mereu a fost aşa în Iran: preşedintele - responsabil cu zgomotul, liderul suprem - cu tot ce mişcă, înăuntrul şi în afara graniţelor. În acest al doilea mandat (obţinut dramatic, cu mişcări de stradă, cu vărsare de sânge), Ajmadinejad a reuşit să-şi pună în cap atât Majilis-ul (Parlamentul, care era cât pe-aci să-l suspende), a reuşit să-i ostilizeze pe mullahi, dar şi pe Gardienii Revoluţiei (şeful acestora, Ali Jafari, a cedat nervos şi l-a pălmuit, la începutul anului). Au fost săltaţi vreo 50 de colaboratori apropiaţi preşedintelui (între care şi seful său de cabinet), pe motiv de... vrăjitorie. Adevărul e că omuleţul ăsta e dus rău cu sorcova. Semne au fost încă din 2006, când la un summit ONU s-a rugat în plen pentru venirea celui de-al doisprezecelea imam (imamul ascuns, Al-Mahdi, un Mesia al şiitilor, care e aşteptat să se arate la sfârşitul istoriei, la judecata de apoi, ca să instaureze pacea şi dreptatea). Dar când a mărturisit că un nimb verde l-a învăluit la rostirea discursului, conaţionalilor săi - care glumeau pe seama lui încă de pe vremea în care era primar Tehranului - le-a îngheţat zâmbetul pe buze. Preşedintele Iranului crede sincer că Mahdiul trebuie să apară din clipă în clipă, dar nu-l lasă "sioniştii" să aterizeze. Degeaba i-a explicat ayatollahul Khamenei, în mai multe râ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Moartea lui Ebrahim Raisi a fost confirmată oficial. Elicopterul în care se afla preşedintele iranian şi ministrul de externe a fost găsit complet ars. Ce se întâmplă acum şi cine îi ia locul

News.ro acum 40 minute
Presa iraniană mai întâi şi apoi oficiali iranieni au confirmat, luni dimineaţă, decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provinc

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum o ora
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 10 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac asupra unor turişti în Afganistan

HotNews acum 3 ore
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat duminică un atac în care au fost ucişi vineri în Afganistan trei turişti spanioli şi trei cetăţeni afgani, relatează AFP. Zid cu simbolurile organizației Stat IslamicFoto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia În

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 12 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

15°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°