Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prostia lui Buzatu îi costã pe vasluieni!

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 2 martie 2013 ·

BANI Peste 12,5 miliarde de lei vechi, atât îi costã pe vasluieni retardul lui POS Mediu. Suma va iesi din vistieria Primãriei municipiului Vaslui si reprezintã 90% din chetuielile cu executarea lucrãrilor de reabilitare a unui segment din reteaua de apã si canalizare a orasului, lucrãri asumate initial de CJ prin proiectul regional de modernizare a infrastructurii de apã si apã uzatã din judetul Vaslui. Toate acestea au fost bãtute în cuie joi, de consilierii judeteni, care au aprobat, la propunerea presedintelui, asocierea dintre Consiliu Judetean Vaslui si Consiliul Local al municipiului Vaslui.

Decizia CJ-ului vizeazã scoaterea a 4 strãzi, adicã a 2885 m retea de apã-canal din programul judetean pe POS Mediu pentru ca lucrãrile aferente sã poatã fi realizate si finantate printr-un parteneriat public între cele douã institutii. Miscarea vine ca o solutie gãsitã pe ultima sutã de metri pentru deblocarea PIDU-ului, practic dându-i-se astfel posibilitatea legalã lui Vasile Pavãl de a-si salva proiectul prin care a obtinut o finantare europeanã de 20 de milioane pentru modernizarea municipiului Vaslui. Planul lui Vasile Pavãl de a schimba fata orasului, Planul Integrat de Dezvoltare Urbanã (PIDU) a demarat acum doi ani, primarul a început în fortã, având ca scop final realizarea a cinci obiective mari, reabilitarea zonei pietonale si iluminat arhitectural, reabilitarea infrastructurii pentru servicii sociale, cresterea sigurantei si prevenirea criminalitãtii în municipiul Vaslui, reabilitarea infrastructurii de strãzi si reabilitarea si extinderea infrastructurii de transport public cu crearea unui terminal intermodal, precum si reabilitarea iluminatului public. Santierele s-au deschis, în ele se lucra brici, pânã când treaba a început sã batã pasul pe loc, mai exact, lucrãrile pentru reabilitarea infrastructurii de strãzi si a celei pentru transportul publi

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 29 minute
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Netanyahu ”respinge cu dezgust” mandatele de arestare cerute de Curtea Penală Internaţională

News.ro acum 36 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri ai mişcării islamiste pale

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 49 minute
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum 2 ore
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

UPDATE - Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă/ Reacţia ministrului Justiţiei

News.ro acum 36 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Momentul în care o dronă turcească găsește epava elicopterului care s-a prăbușit cu președintele Iranului la bord VIDEO

Ziare.com acum 44 minute
Autoritățile turce au făcut publice imagini cu momentul în care a fost găsită epava în care se afla Ebrahim Raisi, președintele iranian, atunci când s-a prăbușit. Aeronava a fost descoperită de o dronă turcească Bayraktar, care a căutat timp de 7 or

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°