Era spre sfârşitul verii lui 1973, când, tânăr ziarist fiind, am plecat “pe teren” la Craiova. Aveam de făcut “documentări” la Electroputere şi la Combinatul de Îngrăşăminte Chimice, atunci în plină dezvoltare, acum ruine care mai amintesc de marele avânt industrial al “Epocii”. Ziariştii de la “organele centrale” se cazau de regulă la “Hotelul partidului”, o construcţie discretă, cu două niveluri şi, îmi amintesc, cu un brad semeţ în faţa intrării, unul dintre puţinele conifere din Capitala Olteniei. De la recepţie mi-au spus că am un coleg de cameră, un băiat tânăr care “sperăm să nu vă deranjeze”. Urc la primul etaj şi în cameră îmi găsesc “colegul” de conjunctură dormind. Era într-un trening albastru cu sgila clubului Steaua Bucureşti şi aţipise cu o carte pe piept căreia i-am desluşit titlul: “Economie politică, manual pentru clasa a XI-a”. N-am vrut să-i deranjez nici odihna, nici “studiul” şi am ieşit tiptil din cameră, revenind după câteva ore, curios ca orice ziarist să aflu ce-i cu tânărul stelist în “cantonament” la hotelul PCR din Craiova.
L-am găsit citind din aceeaşi carte, s-a ridicat de pe pat, mi-a întins mâna şi s-a prezentat: “Sunt Costică Ştefănescu şi joc fotbal”. Eram în temă cu subiectul, dar mirat l-am întrebat de ce nu este “cu echipa”. M-a rugat să ţin un secret pentru încă două zile şi mi-a lămurit situaţia lui.
Mi-a povestit destul de încurcat că “a dezertat” de la Steaua pentru că dorea să se transfere la Ştiinţa Craiova – unde se forma şi o mare echipă. Pe atunci nu era deloc simplu să pleci de la echipele militare - Steaua sau Dinamo – la cele civile. Mijloacele de transfer legal erau puţine. Portiţa o reprezenta admiterea la facultate, care deschidea calea spre transferul la un club studenţesc. Costică Ştefănescu negociase în secret cu U Craiova, care îi oferise această pistă: “Vii şi dai examen, şI, dacă