Economia iarăşi duduie. Tăriceanu seamănă cu Năstase precum creşterea economică de 9,3% din trimestrul doi 2008, cu cea de 7% din aprilie-iunie 2004. Dar nu acest fapt e surprinzător, ci reacţia limitată a responsabilului cu inflaţia: Banca Naţională.
Economia iarăşi duduie. Tăriceanu seamănă cu Năstase precum creşterea economică de 9,3% din trimestrul doi 2008, cu cea de 7% din aprilie-iunie 2004. Dar nu acest fapt e surprinzător, ci reacţia limitată a responsabilului cu inflaţia: Banca Naţională.
În 2004, guvernatorul Isărescu încă mai găsea resurse să spună: “Noroc că nu sînt alegeri decît o dată la patru ani. Capacitatea echilibrului economic de a absorbi creşteri salariale e limitată...”. Acum, cînd ar trebui să le zică pe şleau guvernanţilor că alegerile sînt curat ghinion în plină criză financiară mondială, el preferă să adopte o poziţie puţin tranşantă: “Deşi sîntem într-un an electoral, avem motive să credem că deficitul bugetar în 2008 se va menţine sub nivelul de 3%”. Şi pentru a nu-i reproşa cineva că nu doar PIB-ul creşte exponenţial, ci şi inflaţia, guvernatorul aminteşte în treacăt şi de politica de venituri “mult prea expansivă”.
Întrebat, în aprilie 2004, ce e mai bine pentru România, să păstreze ţinta de inflaţie ori creşterea economică, Isărescu a răspuns: “Aş opta categoric pentru atingerea ţintei de inflaţie”. De ce? Fiindcă “sacrificarea parţială a creşterii economice ar consolida-o pe cea de lungă durată, de care România are nevoie ani buni de acum încolo, pentru recuperarea decalajelor”. În septembrie 2008, el lasă să se înţeleagă că ar fi mai potrivită o creştere economică apropiată “de potenţialul pe care experţii BNR l-au evaluat la circa 6%”, dar nu mai pomeneşte nimic de “sustenabilitatea creşterii economice de durată”, care, în 2004, putea fi obţinută doar prin atingerea ţintei de inflaţie – “
