- diplomatul, vodca şi tancul -

După vizita la partid povestită săptămîna trecută, a urmat cea mai interesantă întîlnire. Un om mic, îndesat, gras, cu mîini groase şi faţa roşie. Valeri Liţcai a fost ministru de Externe al Transnistriei timp de 18 ani. Şi nu ascunde asta, dimpotrivă, respiră o atitudine atotştiutoare, îi enumeră pe toţi negociatorii moldoveni cu care a vorbit de-a lungul anilor. Se prezintă ca un transnistrean tipic, la a cincea generaţie, o familie amestecată de ruşi, ucraineni şi moldoveni. Lucra la Chişinău cînd a izbucnit războiul, apoi a ales să se mute la Tiraspol. Mai apoi mi-a povestit cum şi-a lăsat apartamentul de la Chişinău gol şi cum după o vreme a găsit pe cineva cu traseu invers, adică plecase din Tiraspol la Chişinău, aşa că au făcut schimb de case. Ce nu mi-a spus, dar am aflat de la alţii e că Smirnov l-a scos pe bară după atîta vreme din motive obscure, cel mai probabil, spune lumea – pentru că începuse să aibă probleme cu alcoolul.

Începe şi el ca toţi ceilalţi cu istoria problemei. Doar că o ia de mai devreme. De la generalul Kutuzov. Ne povesteşte cum a găsit documente la Moscova după care în 1812 Kutuzov a avut de ales între graniţa pe Prut şi cea pe Siret. După el ar fi fost mai bine ca Rusia să ia atunci Moldova pînă la Siret, aşa încît nu s-ar mai fi despărţit moldovenii în două părţi. De ce nu a făcut Kutuzov asta? Pentru că „ruşii“ – spune Liţcai – au avut mereu această tactică, să încurce lucrurile, cum a făcut şi Stalin, să amestece popoarele astfel încît să depindă de ei. Dacă te uiţi pe hartă, e evident că graniţa pe Siret ar fi fost la fel de arbitrară ca şi cea de pe Prut în perspectivă istorică, dar Liţcai părea că regretă sincer pierderea. Era în esenţă o pledoarie pentru faptul că Transnistria nu are nici o legătură cu Republica Moldova. Au fost băgate de Stalin la un loc, forţat. O urmare directă