Seceta a fost găsită vinovată pentru ratarea ţintei de inflaţie. Şi asta pentru că ponderea produselor agroalimentare în coşul de consum e mare şi deci influenţează semnificativ indicele mediu al preţurilor. România are, de fapt, cea mai mare pondere din UE (31%), peste cea din Bulgaria (22,5%). Dar dacă structura consumului ar fi determinată nu doar pe seama bugetelor de familie, ci şi a sistemului de conturi naţionale, precum la vecinii din sud, procentajul alimentelor ar deveni mai mic.

Practic, ni se spune că problemele monetare sunt provocate de cauze meteo, însă cehii câştigă de două ori mai mulţi bani decât noi şi atunci e firesc să aibă o pondere a alimentelor în coş pe jumătate (16%). Cum de sunt ei mai bine plătiţi? Sunt mai productivi, ajung la trei sferturi din productivitatea UE, noi – doar la jumătate.

E clar, suntem mai săraci pentru că suntem mai puţin productivi, fenomen reflectat tocmai de salariile mici, dar de fiecare dată când în România se vorbeşte de productivitate cei care observă că-i redusă omit să spună şi de ce. Uită să semnaleze că, la noi, competiţia politică s-a amplificat permanent în dauna celei economice. Că politicul deposedează economicul de o cantitate din ce în ce mai mare de resurse pe care le direcţionează unde are interes, lăsând piaţa fără „materie primă”.

Aşadar, ceea ce le „scapă” mereu analiştilor, care constată pe la seminarii că productivitatea este scăzută, e faptul că aceasta trebuie gestionată pentru a putea creşte. Iar de asta n-are cum să se ocupe tot statul. Fiscul şi banca centrală nu pot decât să restricţioneze consumul. De creşterea productivităţii se ocupă pieţele.

Am stabilit până la urmă că procentajul mare al alimentelor în coşul de consum al românilor e o problemă de productivitate, nu de contabilitate (naţională), dar are ea şi o rezolvare? O cale ar fi ca Guvernul să accept