Casa Închipuirii
Ce poate fi mai înfricoşător - se întreba Duhul fără Lampă - decât o bibliotecă noaptea, după ce toată lumea a plecat, când toate uşile s-au închis pe rând şi paznicii s-au retras în gheretele lor? Luminile de veghe ung mobilierul vechi, pereţii si podelele cu strălucirea lor palidă.
Din clipa în care ultima cheie s-a răsucit în ultima broască şi ultimii paşi se îndepărtează, începe să ţi se strecoare în suflet, picătura cu picătură, neliniştea.
De cînd a ieşit din Lampă, Duhul a trăit în toate lumile posibile, a fost peste tot. Şi în Dar al-Harb (Casa Războiului), şi în Dar as-Salam (Casa Păcii), ba chiar şi în Dar al-Ghurur (Casa Amăgirii). Insă aici, pitit în tomul lui Ibn Arabi, se simţea cel mai vulnerabil. Aici, în Dar al-Khayālal (Casa Închipuirii). Ascultase nu o dată literele respirând. Nu e greu de deosebit între respiraţia grea a consoanelor (horcăitul consoanelor duble) şi respiraţia uşoară a vocalelor (oftatul vocalelor lungi).
Noaptea, când nu mai stă nimeni cu ochii pe ele, literele îşi fac de cap. Ies din cuvinte să se dezmorţească. Lumea îşi descompune sensul, e ca înaintea Genezei, înainte ca Allah să-şi caute cuvintele cu care a făcut lumea. Kun fa-yakun.
Noaptea, în toate bibliotecile de pe pământ, începe Jihadul Literelor. Sparg găoacea cuvintelor, se aleargă, se încaieră, se adună după prietenii şi interese. Din asta ies concepte stranii, propoziţii şi fraze a căror muzicalitate te fură, al căror farmec îţi ia minţile. Cărţile, ca nişte copaci de pe care au zburat toate păsările, murmură răsfoind-se singure.
Cât i-ar fi plăcut asta lui Jibril Al-Wajid, Doctorul Legii care îi citeşte pe sufiţi pe ascuns. Dar Jibril nu mai venea în bibliotecă nici ziua. Duhul fără Lampă îi simţea lipsa. Se gândea la el din ce în ce mai des. În noaptea aceea, a hotărât să abandoneze orgia livrescă, să treacă prin
