Purtătorul de vorbe al PDL arată ca şi partidul: când este civilizat, pe dedesubt colcăie mitocănia; când vorbeşte mieros, se preface, ascunzându-şi cu greu fierea; când jură că stă în aria adevărului, de fapt minte. Are ştiinţa vinderii gogoşilor de la propria nevastă, care conduce o afacere cu plăcinte şi alte foitaje. Le serveşte – minciunile gogoşite – de la tribuna Camerei Deputaţilor, unde şefa lui, Roberta, îl ţine de băiat cult, plimbat şi mai curăţel. Aşa se ajută ploieştenii între ei. Când e de făcut o mizerie politică, o gândesc împreună. Nu ratează nici o ocazie să ciupească ceva – ba la o lege, ba la un vot, ba la o plimbărică, să mai iasă din mizeria asta de ţară unde nu sunt apreciaţi. Când nu mai vezi Opoziţia în balcoane, nu mai priveşti Antenele şi nu mai auzi Piaţa Univesităţii scandând "demisia, demisia", îţi mai speli creieraşul, îţi clăteşti ochii prin peisaje tranchilizante.
De câteva zile, Cotoi-Voinescu-Băseşti şi-a sporit cu o piesă nouă repertoriul. A sărit ca, pardon, curca-n lemne, ţipând că presa minte, că nu pune el boticul lui de Cotoi în blidul cu bani publici. Adică, nu cheltuieşte mii de euro să se ducă aiurea până în Qatar! Vinovată pentru "dezinformare" era Antena 3, iar Voinescu-Băseşti îndemna lumea, ca represalii, să nu se mai uite la postul care-i îndeamnă la prostii!
Îl suspectam, văd pe nedrept, de un dram de inteligenţă. Când ştii că pleci în Qatar şi negi, înseamnă că patinezi rău la logică. Necazul lui a fost că, în câteva ore, Răzvan Dumitrescu i-a prezentat şi proba: o scrisorică – tip cerere – către şefii de la Cameră, în care solicita o schimbare de condiţii a călătoriei de întoarcere din Qatar în Bucureşti! Minciuna are iar picioare scurte. Întrebarea rămâne – ce dracu’ îl mâna pe deputatul nostru din Ploieşti până în Golf? Piraţii! Când a auzit cuvântul magic, s-a ridicat în picioare, a luat