Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva generalã din învãtãmânt, amânatã

Publicat in Vremea Noua, vineri 6 decembrie 2013 ·

Federatia Sindicatelor Libere din Învãtãmânt (FSLI) a anuntat printr-un comunicat cã declansarea grevei generale a fost amânatã pânã în al doilea semestru al anului scolar, întrucât consultarea membrilor FSLI pentru grevã nu a putut fi încheiatã înainte de dezbaterea proiectului bugetului de stat în plenul Parlamentului. “Din pãcate timpul nu a fost suficient, din cei 2300 de membri am reusit sã consultãm doar 70%, pentru cã sunt foarte multe structuri, mai ales în mediul rural”, a declarat Sorin Tiplea, presedintele Uniunii Sindicale “Didactica” Vaslui.

La 25 noiembrie a fost demarat referendumul de consultare a membrilor de sindicat prin care acestia sã-si exprime optiunea privind greva generalã începând cu 9 decembrie, data la care, “dacã lucrurile ar fi decurs normal din punct de vedere politic”, ar fi trebuit sã intre în dezbaterea Plenului Parlamentului proiectul bugetului de stat pe anul 2014. Timpul scurt pe care l-au avut la dispozitie sindicatele afiliate pentru a-i consulta pe toti cei 173.000 de membri, nu a permis consultarea în integralitate a tuturor acestora. “Din pãcate timpul nu a fost suficient, din cei 2300 de membri am reusit sã consultãm doar 70%, pentru cã sunt foarte multe structuri, mai ales în mediul rural. Au rãspuns afirmativ declansãrii grevei generale aproximativ 50% din cei consultati. Din pãcate, calculat la totalul membrilor, asa cum ne cere legea, procentul scade la aproximativ 35%, prin urmare nu poate fi declansatã greva. Referendumul va continua, inclusiv la nivel national, si va fi regânditã perioada declansãrii grevei”, a declarat Sorin Tiplea, presedintele Uniunii Sindicale “Didactica” Vaslui.

Ce revendicãri au cadrele didactice

Principalele revendicãri impuse de cãtre profesori sunt legate de alocarea, începând cu 2014, a minimum 6% din P.I.B. pentru educatie, asa cum este stipulat în Legea Educatiei

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 40 minute
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 26 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 55 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 48 minute
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°