Nu e niciun secret. În cea mai mare parte a perioadei de când ţinteşte inflaţia, BNR nu a reuşit să-şi atingă obiectivul. Dar fireşte că pentru asta nu e ea de vină, ci sunt cauze care ţin de politic, apreciază analiştii. Noroc că în timpul acesta banca centrală a avut un curs de schimb flexibil, care să "repare” iresponsabilitatea politicienilor. Guvernatorul Isărescu spunea recent, într-un interviu citat de New York Times, că prin menţinerea monedei naţionale, România a câştigat flexibilitatea de a permite deprecierea leului pentru reducerea deficitului bugetar.

Din păcate însă, acum se întrevede un curs care "merge” spre 6 lei/euro. Şi atunci singura cale de a evita un astfel de deznodământ e de a acţiona direct asupra cauzei politice. Nu rămâne decât ca Ministerul Finanţelor Publice (MFP) să emită nişte bonduri în lei indexate cu rata inflaţiei - inflation-linked. Mai precis, nişte obligaţiuni a căror dobândă să fie compusă din inflaţie şi CDS-uri. Seamănă acest mecanism cu ţintirea inflaţiei? Bineînţeles. Şi are avantajul că o face chiar "responsabilul” cu majorarea preţurilor.

Reamintim că CDS-urile - credit default swap - constituie o  asigurare împotriva riscului de neplată la nivelul unor active legate de economia reală, ce arbitrează diferenţa dintre inflaţie şi deflatorul PIB. Deflator care prezintă majorarea preţurilor drept lipsă de performanţă a economiei. Iar atunci când mediul economic e "lovit” cu taxe în scopul de a fi ţinută inflaţia sub control, când secvenţa economică se încetineşte din majorări de impozite ce reprimă consumul la vedere, lipsa de productivitate se vede în deflator şi, implicit, în scăderea veniturilor bugetare. E corect într-un asemenea context ca Trezoreria să emită inflation-linked? Da, pentru că astfel e ţintit deflatorul. Adică, se acţionează direct asupra lipsei de productivitate, care e strâns legată de nive