Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trompă în loc de dinţi?

Publicat in Jurnalul, marți 5 februarie 2008 ·

Va dispărea oare criteriul de frumuseţe a femeilor – gura cu buze cărnoase, senzuale ca roşul de căpşună? Ne vom apropia de aspectul caricatural al extratereştrilor, ca nişte făpturi cu o mică trompă în loc de gură?

Va dispărea oare criteriul de frumuseţe a femeilor – gura cu buze cărnoase, senzuale ca roşul de căpşună? Ne vom apropia de aspectul caricatural al extratereştrilor, ca nişte făpturi cu o mică trompă în loc de gură? Păi dacă tot mănâncă alimente aduse la faza de terci, omul nu prea mai are nevoie de dinţi puternici! Oasele maxilarelor se micşorează din generaţie în gene­raţie, fiindcă dinţii şi măselele nu trebuie să mai sfâşie carne tare. Omul preistoric avea încă un molar, deci avea patru măsele. Şi procesul de simplificare a danturii continuă. Măselele de minte nu-şi mai au rostul şi tinde să devină nefolositor şi dintele dintre perechea din faţă şi canin. Treptat molarii de minte şi incisivii laterali tind să dispară. Însă iată că momentul eliminării măselelor de minte prin evoluţia speciei umane nu a sosit şi ele continuă să existe în gură, creând mai multe necazuri. Prof. dr. Constantin Lă­uca, inventator de seamă, ­spune că o radio­grafie pe la 14-15 ani, dar o radiografie panoramică, ar putea să arate dacă viitoarele măsele de minte vor răsări la locul lor cu unghiurile normale şi călcând bine cu molarul pe­re­che. Dacă se vede că măselele de minte nu vor ieşi din gingie, sunt aplecate faţă de un­ghiul normal, aceste măsele de mine se scot chiar când sunt în faza de muguri. Pen­tru că mă­selele de minte apar ultimele, la 17-18 ani. Răsărind ultimele, adesea nu mai au loc să iasă şi împing restul dinţilor, creând o brambureală. În plus, măselele de minte se strică cel mai uşor, fiindcă nu se prea ajunge în fundul gurii cu periuţa de dinţi şi aceşti molari de minte nici nu prea sunt minera­lizaţi bine. Tocmai de aceea, de cele mai multe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 45 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 35 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 24 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 4 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°