Balbaielile Guvernului privind reducerea discrepantei intre salariile mari si mici din sectorul public denota un amatorism care poate deveni mai periculos decat criza insasi in aceasta perioada.
Guvernul a anuntat ca intentioneaza sa reduca raportul dintre cel mai mare si cel mai redus salariu din sectorul public pana la 1 la 15 fata de 1 la 70 acum sau chiar 1 la 100.
Strategia ar fi ca salariile mari sa fie inghetate, iar cele mici sa creasca proportional pana la micsorarea corespunzatoare a raportului.
Administratia centrala a aruncat pe piata aceasta idee, dar fara explicatii si cu atatea contradictii ca din start risca sa fie compromisa, in pofida faptului ca initiativa in sine de indiguire a risipei salariale bugetare este corecta.
In primul rand, despre ce salariu minim reper este vorba? Despre salariul minim de la stat sau despre salariul minim pe economie? Guvernul foloseste intr-un comunicat „salariul minim pe economie", dar daca ar fi asa, ar insemna ca in toate companiile private sa creasca salariul minim pentru a ajunge la un raport de 1 la 15 fata de cel mai mare salariu din sectorul public, ceea ce este un nonsens. Salariile din economie nu au nicio legatura cu salariile de la stat (in afara de faptul ca din taxarea primelor se platesc celelalte). Este adevarat ca salariul minim pe economie se stabileste anual de catre Guvern in urma unor negocieri cu patronatele si sindicatele, dar acesta este indexat in functie de inflatie si de raportul cu salariul mediu brut pe economie, neavand nicio legatura cu salarizarea bugetara.
In al doilea rand, sa presupunem ca ar fi vorba de salariul minim bugetar. Diminuarea raportului salariu minim/maxim bugetar de la 1 la 70 la 1 la 15 in trei ani este imposibila. Ar trebui ca salariul minim bugetar sa creasca de la 600 de lei acum la 2.800 de lei. Iar aceasta crestere ar trebui sa fie si
