Scriam în octombrie 2012 că PIB-ul României a fost umflat de emisiunea de monedă, pe seama unor garanţii supraevaluate. Că la un PIB mai apropiat de 60 de miliarde de euro ca în 2004, decât la unul de 140 ca acum, s-ar vedea că veniturile fiscale nu reprezintă doar o treime din acesta, ci se găsesc peste media comunitară de 45% din PIB. Iar la două luni şi jumătate de la acel articol Institutul Naţional de Statistică vine să revizuiască PIB-ul în jos, de parcă ar vrea să-mi dea dreptate.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizează că revizuiri apar şi în ţări foarte dezvoltate, şi după câţiva ani, lui i-a sărit în ochi doar indicatorul ce evidenţiază creşterea generală a preţurilor din economie, deflatorul PIB, care s-a înjumătăţit, de la 8% la 4%. El are dreptate şi ştie acest lucru probabil din propriile statistici. Atunci când s-au revizuit datele estimative, s-a văzut că, de pildă, în perioada ianuarie-august 2011, investiţiile străine de 1,13 miliarde de euro au fost de 600 de milioane, şi n-au finanţat 34% din deficitul de cont curent, ci 15%.   

Bine, dar deflatorul, cum rămâne cu deflatorul? Când am zis că veniturile fiscale doar par a fi cele mai reduse din UE, dar nu e deloc aşa pentru că PIB-ul e umflat, mi-a sărit toată lumea în cap. Mi s-a spus că aşa cum e “umflat” PIB-ul, la fel sunt şi veniturile bugetare şi că raportul dintre ele se păstrează în orice circumstanţe. Problema este însă că veniturile fiscale şi PIB-ul nu au acelaşi deflator, pentru că în vreme ce PIB-ul e împins în sus de valoarea patrimoniului, nivelul mai mare decât cel firesc al activelor imobiliare acţionează invers asupra veniturilor, în general, şi al veniturilor fiscale, în special.

Iar o altă explicaţie pentru care veniturile fiscale nu au acelaşi deflator ca PIB-ul, e dată de cheltuielile nerentabile ale statului. Ce construieşte statul costă de cinc