Analiştii şi ziarele economice au conchis: BNR păstrează dobânda-cheie la 8% pentru a susţine cursul de schimb. Remarca e corectă, numai că revista Săptămâna Financiară avertiza asupra necesităţii de a nu scădea dobânda de politică monetară la momentul oportun - în luna iulie -, atunci când analiştii şi ziarele care se exprimă acum - mai mult sau mai puţin tranşant - împotriva reducerii dobânzilor pledau pentru scăderea acestora în vederea relansării economiei.

Publicaţia atrăgea atenţia că, dacă banca centrală nu va rezista somaţiilor politicienilor de a reduce dobânzile, consecinţele inevitabile vor fi atât deprecierea leului, cât şi majorarea dobânzilor, şi o dată cu acestea va fi afectată şi credibilitatea "giranţilor" unui Guvern care n-a întreprins nimic: BNR şi FMI.

Haideţi să revedem însă mai în detaliu principalele puncte asupra cărora s-a exprimat Săptămâna Financiară, şi care la vremea respectivă păreau mai mult plăsmuirea unor minţi bolnave. Revista arăta că rearanjarea cadrului monetar ar permite atât o ajustare suficientă a preţurilor (inclusiv cele ale activelor), cât şi capacitarea investiţiilor (atât a celor externe, dar şi a celor interne, pe seama stimulării economisirii). Investiţii, care, la rândul lor, ar face să existe suficientă lichiditate pe piaţă, astfel încât să nu se mai cumpere CDS-uri, a căror achiziţie înrăutăţeşte percepţia de risc asupra ţării.

Ba chiar şi PIB-ul real şi-ar putea stopa declinul, fie şi numai pentru că din PIB-ul nominal s-ar scădea un deflator mai redus.

Asta înseamnă şi că măsura de reducere a rezervelor minime obligatorii ar fi trebuit luată doar după ce - pe baza unor dobânzi mari - s-ar fi reuşit păstrarea sau atragerea investiţiilor. Pentru că dobânzile ar fi inhibat, pe de o parte, tentaţia băncilor de a readuce, în schimbul rezervelor eliberate către ele, activele slabe e