Prin ruperea aliantei de guvernare, Romania se intoarce in decembrie 2008, imediat dupa demisia lui Theodor Stolojan din functia de prim-ministru, la doar trei zile de la numire.
Ieri am avut demonstratia ca ce se construieste pe nisip se naruie. Pentru ca asa a fost perceputa acea retragere neasteptata, dupa ce dl. Stolojan, exact ca si la alegerile din 2004, a fost o locomotiva pentru PD-L, dar s-a retras chiar cand trebuia sa se apuce de treaba.
Acea renuntare brusca, ramasa neexplicata si nesanctionata politic pana astazi, este sursa instabilitatii acestui guvern. De fapt este de mirare cum a supravietuit atatea luni.
Ideea aliantei PSD -PD-L era de a infrunta criza cu o majoritate politica stabila care sa sustina o echipa de quasi-tehnocrati, asa dupa cum era imaginea d-lui Stolojan in acest moment.
In loc de asta, intempestiv, toti au trebuit sa admita varianta aducerii primarului de la Cluj la carma guvernului. Oricat de bune intentii ar avea dl. Boc, nu putea invata guvernarea atat de repede si mai ales in acest an.
In loc de o echipa de tehnocrati, de oameni priceputi pe fiecare in domeniile lor de activitate, a fost impus un guvern politizat total, iar bataia politica s-a mutat la Palatul Victoria. Daca cele doua partide ar fi acceptat de la inceput sau chiar pe parcurs numirea in functiile de ministru a unor oameni perceputi mai degraba ca tehnicieni decat ca politicieni, experti in domeniile lor de activitate, disputa politica inerenta campaniei pentru presedintie ar fi fost in afara actului administrativ.
In schimb, Romania a riscat cu un premier care nu a fost niciodata ministru.
Pe de alta parte, ministrii desemnati de PSD aveau experienta de partea lor, dar prestatia a fost palida. Nu au reusit sa atraga atentia ca sunt intr-adevar la guvernare, ca exista. Nu au avut mesaje si initiative memorabile, ci au action
