Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Nazare: Romania risca sanctiuni din partea Comisiei Europene pentru modificarea legii achizitiilor publice in cazul TAROM

Publicat in HotNews, marți 16 aprilie 2013 ·

Decizia Guvernului de a modifica legislatia în domeniul achizitiilor publice pentru a excepta compania TAROM de la prevederile acesteia este iresponsabila, considera Alexandru Nazare, vicepresedinte PDL si fost ministru al Transporturilor. Acesta sustine că prin această măsură România riscă declansarea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene întrucât se încalcă legislatia comunitară si angajamentele luate de România ca stat membru. Reamintim ca Executivul a modificat legislatia astfel incat operatorii din transportul aerian sa nu mai poata derula proceduri de achizitii publice.

”Premierul Ponta are un război personal cu Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) si desi Comisia Europeană ne-a atras atentia încă din luna octombrie anul trecut să evităm orice modificări care ar afecta independenta acestei institutii, Guvernul vine acum cu o solutie legislativă la o decizie punctuală a CNSC. Nu există niciun argument pentru a modifica OUG 34/2006 pentru a excepta operatorii de transport aerian altul decât favorizarea unor interese de grup. Dacă acum am venit cu această exceptie pentru operatorii de transport aerian, în curând vom avea exceptii pentru tot ce înseamnă companii de stat, regii autonome, societăti care ar trebui să fie transparente si responsabile în raport cu contribuabilii", spune Alexandru Nazare.

"Declaratiile premierului cu privire la activitatea CNSC sunt un atentat la functionarea statului de drept si a institutiilor acestuia, pe acelasi model aplicat în vara anului trecut. Conform raportului de activitate pe anul trecut al CNSC din totalul de 5.782 de decizii emise, numai 71 au fost casate/desfiinţate în tot de cãtre instanţe şi doar 39 au fost modificate în parte. Acestea sunt datele care contează, nu o licitație anume unde premierul nu este multumit de decizie de parcă deciziile CNSC trebuie

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum o ora
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum o ora
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 2 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 10 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 4 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 13 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Peste 300.000 oameni participă la eveniment

Mediafax acum 2 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Estimarea aparţine reprezentanţilor Primăriei Miercurea Ciuc. La pelerinajul considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est vin credincioşi din întreaga lum

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 11 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

15°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°