Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O altă miză pentru localele din 2012 - cine va conduce România din 2016 încolo

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 iunie 2012 ·

Un eventual rezultat de 5%-10% pentru Nicuşor Dan, candidat independent cu o mult mai redusă vizibilitate anterioară decât Gigi Becali, Irinel Columbeanu sau Silviu Prigoană, poate deschide drumul pentru 2016 unei noi generaţii de politicieni.

Este posibil ca o parte din societatea românească, absentă de la dezbaterile politice, să fie atrasă din nou în jocul politic, ca în anii '90, prin apariţia unor lideri care fac parte dintr-o cu totul altă ligă decât ceea ce s-a perindat până acum la vârf în administraţia românească.

Generaţia celor care aveau 40 de ani în 1990, oameni scoşi în faţă de Ion Iliescu, celebrii profesionişti marginalizaţi anterior, cu doctorate, încă sunt la putere.

Dar implacabila trecere a anilor îi va scoate curând "pe margine". Întrebarea este cine le va urma, în condiţiile în care încrederea în partide este în scădere. Un astfel de profil - un candidat independent, aşezat contra sistemului, cu studii în străinătate, implicat în comunitate, poate fi un răspuns.

Şi Sorin Oprescu, cotat cu cele mai mari şanse la alegerile de ieri, şi Gigi Becali sau Silviu Prigoană sunt la maximul lor de vizibilitate şi de voturi. Mai mult decât ceea ce au obţinut ieri nu mai pot obţine. Poate Sorin Oprescu, în ipoteza unui rezultat de peste 65%, să fie luat în calcul ca un viitor prezidenţiabil pentru alegerile din 2014.

Aşa că de acum contează cine vine din urmă.

În 2000, strategia PD-ului de atunci, PD-L-ul de astăzi, a fost să trimită oameni tineri în primării, să se bată pentru partid. Întâi localele şi apoi puterea la centru. A fost o strategie corectă, iar ceea ce a contat a fost pariul pe o nouă generaţie de lideri politici, aproape necunoscuţi, pe care alegerile locale i-au propulsat în prima linie.

Au USL sau PD-L în prezent o garnitură viabilă de oameni din spate, tineri cu vizibilitate, aşa numiţii "delfini" cap

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°