Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nutzi de la trei

Publicat in Jurnalul, duminică 11 ianuarie 2009 ·

În urmă cu ceva ani, Palatul Victoria a fost transformat într-un "cadou", prin plasarea unei imense funde roşii pe fronton. Ideea caricaturistului Mihai Stănescu a rămas în memoria bucureştenilor, deşi din guvernul CDR, astfel împachetat, s-a ales praful. Probabil că dl Băsescu Traian, cotrobăind prin amintiri, a dat de uriaşul cadou.

Domnia sa este cunoscut ca un om aşezat, grijului până la scandal cu cei care i-au trecut pragul inimii. A găsit pentru ei, de regulă, posturi bune puse în schema de bugetari. "C-aşa-i în tenis!" – vorba lui Toma Caragiu. A venit cu noua guvernare ocazia unei noi serii de recompense. Revanşa blondelor este totală! Brunetele Boagiu şi Mantale au rămas în umbră, sub luminile reflectoarelor sunt alte feţe care şi-au dovedit în timp măiestria. Robertei i s-a dat o Cameră, Rodica Miţi-Piţi are Sportul, Daniela – SGG-ul şi, cu voia ei, ultima pe listă, modesta Nutzi este Turistă şefă. Toate fetele astea competente au făcut faţă până acum în poziţiile în care au fost puse. Care la Bruxelles, care la Cotroceni. Doar Nutzi a avut greutăţi pe la Administraţia Prezidenţială, dar a scăpat de rigorile postului de la stat pentru a presta privat.

Fetele moşului au avut până acum înţelepciunea să nu se păruiască între ele. Desigur, pe linie de partid, ele au fost trup şi suflet pentru El Lider Maximo. Acum, pe linie de stat s-ar putea să apară ceva probleme, deoarece intră în concurenţă directă: cine are buget mai mare, cine are parc (auto) mai puternic sau sepepişti mai vânoşi. Deja un sâmbure de oftică a intrat în patrulater şi ştiţi cum e la muieri… Nutzi a fost repartizată la etajul trei în Palatul Victoria, iar Danielutza, doar la doi. Adică de ce blonda de la Turism să aibă penthause, iar SGG-ista să simtă furnicături în tălpi de la privirea sfredelitoare a micuţului Boc, chiriaşul de la unu?

Invidia pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum o ora
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 3 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 45 minute
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 41 minute
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 56 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum o ora
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 3 ore
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°