Campania electorala pentru alegerile locale care incepe astazi marcheaza cea mai disputata competitie pentru Bucuresti de pana acum, cu patru candidati puternici in cursa, si nu intamplator.
Capitala dispune in 2008 de forta economica a intregii Romanii din 1994, adica un produs intern brut de 26 mld. euro (Produsul Intern Brut). Cu aproape 12.000 de euro PIB pe locuitor, dublu fata de restul tarii, Bucurestiul este o alta tara, iar "presedintele" Capitalei, adica primarul general, rivalizeaza ca popularitate si putere cu presedintele tarii.
Bucurestiul are o pondere de circa 10% din populatia tarii, dar creeaza 20% din valoarea adaugata, adica din produsul intern brut total al Romaniei.
De altfel, salariul mediu pe Bucuresti, de aproape
500 euro net pe luna, este mai mare deja decat salariul mediu in Ungaria. Mai mult, salariile platite managerilor in Bucuresti au ajuns in unele cazuri mai mari decat cele din Cehia, Budapesta sau Varsovia, astfel incat avem din ce in ce mai multe cazuri de expati din aceste tari care vin sa se angajeze aici.
Cum se explica statutul special al orasului? In primul rand prin investitiile straine. Jumatate din cele 132.000 de companii cu actionariat strain inregistrate dupa 1990 in Romania au sediul in Bucuresti, iar din cele 18 mld. euro investitii straine de pana acum masurate ca aport la capitalul social, 10 mld. euro au venit in Capitala.
Diferenta fata de restul tarii este uriasa. Cinci din cele mai sarace judete - Gorj, Botosani, Bistrita - Nasaud, Vrancea si Ialomita - cu o populatie totala apropiata de cea a Bucurestiului, adica 1,9 milioane de locuitori, au atras in total dupa 1990 investitii straine de... 71 milioane de euro, adica de 140 de ori mai putin decat Capitala!
Iata sursa decalajului de forte fata de restul tarii si magnetismul Bucurestiului pentru forta de munca tanar