O dilemă politică, juridică, filosofică, economică şi sub alte aspecte de analiză posibile este de a stabili pe cine servesc/cui profită/cui folosesc instituţiile create pentru a reprezenta şi proteja interesul public, acest concept general şi nedefinit. Am în vedere, în această categorie, autorităţile fiscale, organele de urmărire penală, Parlamentul, Guvernul, autorităţile din domeniul energiei, gazelor naturale, telecomunicaţiilor şi în general orice autoritate care acţionează în vederea salvgardării unui interes identificat ca fiind public.

Există două mari curente de interpretare: unul care spune că aceste autorităţi acţionează în vederea protejării statului, căci acesta este reprezentantul interesului public (interpretarea J.J. Rousseau, după cel care a iniţiat discuţiile cu privire la rolul statului şi principiile separaţiei puterilor în stat), după cum celălalt curent contemplă situaţia în care respectivele instituţii funcţionează şi există, de altfel pentru a proteja cetăţeanul, luat în mod individual şi grupat (interpretarea Jean Monnet, Robert Schuman şi Konrad Adenaeur - doar câţiva dintre fondatorii conceptului de Uniune Europeană, concept care se bazează pe protejarea cetăţeanului, a individului fără ca grupul să fie prejudiciat). Dincolo de aceste două direcţii există variaţii pe aceeaşi temă.

Interpretarea Rousseau este echivalată cu existenţa statului înţelept, concentrat, deştept faţă de interesele cetăţenilor şi echilibrat în ceea ce priveşte raportul dintre interesele cetăţenilor şi cele ale statului. Evoluţia economică, politică şi juridică a conceptului de stat a dezvăluit că statul nu este atât de grijuliu şi de obiectiv în abordare, că este uneori leneş şi delăsător faţă de interesele celor individuali şi că mai mult abuzează de poziţia sa de mare înţelept, situaţie în care a apărut conceptul de uniune economică menită să reglez