Începând cu domeniul literar unde se constată că autorii români sunt în contratimp cu încadrarea în anumite tipare literare - în sensul că se manifestă prea târziu faţă de respectivul curent literar - şi terminând cu contemporaneitatea crizei financiare sau economice manifestate în Europa Occidentală, vom constata că există un talent înnăscut al acestor meleaguri de a decala convieţuirea în timp real cu marile evenimente sau dezbateri.

Această trăsătură se manifestă şi la bune, şi la rele, adică suntem discontinui temporal atât la evenimentele şi dezbaterile unde construim, cât şi la cele în care efectele negative sunt preponderente. Vedeţi înregimentarea literară a lui Eminescu, Călinescu, Bacovia, respectiv efectele crizei economice şi momentul finalizării acesteia în România.

Presupun că fiecare specialist, pe palierul lui de competenţă, poate explica acest refuz de contemporaneitate, identificând atât motive şi raţiuni subiective, cât şi raţiuni obiective. În ceea ce mă priveşte, asumând complexitatea acestui fenomen, consider că există puternice argumente subiective care ne îmbie spre un astfel de comportament, unul dintre acestea find educţia şi informaţia. Dacă atunci când vorbeam despre consumator spuneam că acesta trebuie să înţeleagă că până la un anumit nivel, determinat nu matematic, are obligaţia de a se informa, cultiva şi educa, acelaşi lucru putem spune şi cu privire la discontinuitatea noastră în abordarea fenomenelor, în sensul că înclinaţia spre educaţie, dorinţa de a primi informaţii brute şi nu neapărat prelucrate, plăcerea de a participa la dezbateri cu responsabilitate şi cel mai important cu argumente, pot fi elemente care să restrângă decalajul abordărilor şi dezbaterilor temporale dintre noi şi occident.

Lipsa dezbaterii cu argumente şi chiar lipsa înclinaţiei spre dezbatere se manifestă cred în toate domeniil