Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agentul ANI Horică, sub umbrela “blondei lui Boc”

Publicat in Jurnalul, duminică 13 ianuarie 2013 ·

Cynthia Curt, preşedinta CNI, refuză să controleze averea lui Horia Georgescu

Oana Stancu, Adrian Ursu şi echipa emisiunii “Exces de putere” de la Antena 3  au făcut noi dezvăluiri despre Horia Georgescu, şeful ANI, cel care ar trebui să vegheze la integritatea celor care ocupă posturi publice. Declaraţia de avere a şefului ANI a fost adusă în discuţie şi în trecut, acesta fiind foarte reticent să dea explicaţii cu privire la propria sa avere. Deşi au existat anchete care arătau că averea sa nu se regăsea în câştigurile reale, Horia Georgescu a refuzat să ofere explicaţii, indicând o sesizare către Consiliul Naţional de Integritate (CNI) sau susţinând că imobilele sau maşinile scumpe în care a fost văzut sunt de fapt ale părinţilor sau ale unor firme particulare la care aceştia ar fi acţionari.

În timp ce o parte a familiei reprezintă pentru şeful ANI eventuale contre pentru acuzaţiile ce i se aduc, alţi membri ai familiei, fratele, Sorin Georgescu, sau unchiul său, Raul Georgescu, le întăresc, sau chiar aduc altele noi, mai grave.

Conform fratelui lui Horia Georgescu, acesta a ajuns să fie angajat în instituţia pe care o conduce după ce a dat mită 17-18.000 de euro. Sorin Georgescu susţine că el este cel care i-a dat banii şi chiar că se afla în maşină cu el şi cu cel căruia i-a fost dată mita. “A pus 17.000 sau 18.000 de euro într-o torpedo, ca să-şi câştige postul, şi eu i-am dat banii, mi i-a cerut împrumut. I-a pus în torpedoul unui domn care lucra la PNA, într-o funcţie foarte mare. (...) L-au verificat şi i-au dat aviz negativ. Şi a fost angajat la PNA Bucureşti, în ciuda unor avize negative. (...) Ştiu asta chiar de la Horia, că se lăuda, că e gură spartă”, a declarat Sorin Georgescu.

Situaţia averii lui Horia Georgescu, preşedintele ANI, devenită un subiect de dezbatere publică din cauza neconcordanţelor mari dintre veni

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 21 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum 59 minute
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Armata israeliană a anunţat că a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis la 7 octombrie

News.ro acum 21 minute
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează Reuters. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 28 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°