Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Diaconescu: Vrem evaluare UE pentru proiectele de explorare si transport de energie din Marea Neagra

Publicat in HotNews, joi 29 martie 2012 ·

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, joi, referitor la "proiectele de exploatare si de transport al energiei in si prin Marea Neagra", ca Romania doreste o evaluare si o abordare solidara a acestora in cadrul UE, transmite Mediafax.

"In aceasta perioada se dezvolta o serie de proiecte de exploatare, ca de altfel si de transport al energiei in si prin Marea Neagra. Toate aceste proiecte presupun si participarea unor state membre ale UE. Din aceasta perspectiva dorim ca impreuna inauntrul UE sa facem o evaluare si sa avem o abordare solidara deoarece sunt proiecte de importanta economica majora, dar totodata si strategica atat in zona Marii Negre cat si in ceea ce priveste zona europeana in integralitatea sa", a spus Diaconescu la finalul intrevederii cu Maria Damanaki, comisar UE pentru Afaceri Maritime si Pescuit.

Oficialul european s-a declarat la randul sau interesata de cooperarea in domeniul energetic in Marea Neagra.

Diaconescu a spus ca Romania sprijina "ideea unei coeziuni in abordarea UE in ceea ce priveste securitatea energetica si din acest punct de vedere Romania spera in declaratiile politice de solidaritate ale liderilor europeni in ceea ce priveste securitatea energetica".

Ulterior, Diaconescu si oficialul european au participat la conferinta cu tema "Politici europene la Marea Neagra: Consolidarea cooperarii regionale".

Diaconescu a precizat ca "UE a sesizat rapid potentialul adus de acest bazin maritim", lansand, inca din 2007, Sinergia Marii Negre. "Constatam insa ca procesul nu si-a realizat pe deplin potentialul; au existat progrese, dar fragmentate, iar proiectele noastre au nevoie de mai multa vigoare", a spus el.

Diaconescu a mai spus ca "Marea Neagra nu este o granita care desparte statele din regiune, ci un spatiu de convergenta a intereselor specifice".

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 46 de ani din Sectorul 6, omorât în bătaie de doi tineri. Agresorii au fost identificați, prinși și reținuți de Poliție

Ziare.com acum 16 minute
Tragedie, marţi seară, 14 mai, în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 46 de ani a murit, după ce a fost agresat de doi tineri. Ar fi fost lovit în cap cu niște bâte. "La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Muni

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum o ora
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 24 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 31 minute
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Intervenţie a pompierilor din Timiş pentru salvarea unei vaci care a rămas blocată în noroi - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Timiş au fost chemaţi să salveze o vacă ce a rămas blocată într-o groapă cu noroi. Mai puţin de o oră a durat intervenţia pompierilor, iar animalul a fost eliberat.

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: George Simion

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este George Simion – politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, r

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°