În loc să plecaţi urechea la basme despre aprecierea leului pe seama căpşunarilor în vacanţă, chiar şi la două săptămâni după Paşte, ascultaţi mai bine o poveste nouă, după Jörg Guido Hülsmann. În loc să plecaţi urechea la basme despre aprecierea leului pe seama căpşunarilor în vacanţă, chiar şi la două săptămâni după Paşte, ascultaţi mai bine o poveste nouă, după Jörg Guido Hülsmann.

Regele unei ţări mici, Alfania, inflaţionează moneda sa, alfa, şi, în consecinţă, cursul de schimb al alfa faţă de beta, moneda unei ţări mari, Betania, scade. Alfanienii plătesc mai mulţi bani pe importuri, investitorii betanieni îşi văd ciuntite capitalurile plasate înainte de deprecierea monedei alfa, în schimb, regele alfanian şi industriile exportatoare se îmbogăţesc pe seama propriilor supuşi şi a investitorilor străini.

Pălmaşii alfanieni n-au cum se feri din calea inflaţiei, dar capitaliştii betanieni încep să renunţe, rând pe rând, la investiţiile din Alfania. În această situaţie, marea masă a alfanienilor ajunge să fie prejudiciată îndoit de inflaţie: pe de o parte, prin redistribuirea veniturilor, pe de altă parte, prin diminuarea capitalului investit, adică o lovitură dată dezvoltării, deci viitorului lor.

Cu o recesiune pe cap şi cu vistieria goală, regele alfanian e constrâns să manevreze rezonabil inflaţia, pentru ca investitorii betanieni să nu mai înregistreze pierderi. Dar, supriză!, Guvernul Betaniei devine dintr-o dată sensibil la interesele investitorilor din Alfania şi le promite că va produce suficient de multă monedă beta pentru a stabiliza cursul alfa. Asta îl face pe regele Alfaniei să revină la comportamentul iniţial. Bagă mai departe inflaţie, dar fără a avea motive să se mai teamă de efectele negative ale acesteia. Cu garanţia monetară betaniană acordată monedei alfa, capitalurile betaniene n-au de ce să se mai repatrieze. Siguranţa d