Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeriu Zgonea: Am participat la intalnirea cu Basescu. Discutia a fost pe MCV

Publicat in HotNews, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri ca a participat la intalnirea cu seful statului, Traian Basescu, alaturi de premierul Victor Ponta si presedintele Senatului, Crin Antonescu, el aratand ca discutia a privit MCV, transmite Mediafax.

Zgonea a aratat ca, in urma discutiei, atat el, cat si presedintele Senatului, Crin Antonescu, au promis ca vor adopta, in procedura de urgenta, saptamana viitoare, proiectul de lege privind degrevarea instantelor, potrivit recomandarii din MCV.

"Da, am participat. Pentru MCV a fost facuta discutia. Si eu si Crin Antonescu am promis ca saptamana viitoare, de urgenta, vom trece aceast proiect de lege - degrevarea instantelor - pentru a elimina o recomandare pe care MCV ne-o facea in ultimul text care a fost trimis catre Romania", a spus Zgonea.

El a mai aratat ca modificarile aduse la Statutul parlamentarilor au fost facute tot in concordanta cu recomandarile din MCV.

"Si modificarile care au fost facute la Statut au fost tot in concordanta cu aceste recomandari din MCV care criticau Parlamentul pentru dispozitii neunitare in materia analizei imunitatilor si a conflictului de interese", a mai spus Zgonea.

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat ca marti seara a avut o intalnire cu premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu la Senat, pe tema MCV, la solicitarea sefului statului, ideea comasarii alegerilor, sustinuta de USL, fiind evocata de catre premier.

"Domnul Basescu a solicitat o intalnire cu premierul si presedintii celor doua Camere, pe tema MCV. A avut loc aseara aceasta intalnire la Senat, subiectul acesta a fost, si anume apropiatul raport pe MCV, masurile legislative care sunt aferente unui asemenea subiect, contextul in care el se discuta, nimic spectaculos, lucruri normale", a declarat Antonescu, miercuri,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°