Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţinte false

Publicat in Jurnalul, joi 12 martie 2009 ·

Preşedintele Băsescu spunea la jumătatea lunii ianuarie că "ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI". Acum a ajuns la concluzia că un acord cu Fondul Monetar Internaţional este inevitabil.

Iată cea mai bună dovadă că relaţia cu FMI a fost administrată defectuos. În loc să chemi Fondul în ianuarie şi să-l rogi să te ajute să-ţi faci proiectul de buget, noi i-am spus prin aleşii care ne reprezintă că n-avem nevoie de el. Ulterior am schimbat macazul, numai că timpul pierdut nu se mai întoarce. Săptămânile sau lunile care vor trece în aşteptarea banilor de la FMI înseamnă riscuri asumate de Banca Naţională pentru a feri bugetul de incapacitate de plată. În definitiv, totul se reducea la a vorbi frumos în ianuarie...

Şi acelaşi om politic declara în prima lună a anului că România are nevoie de un împrumut de 6-7 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Între timp, "necesarul" s-a mărit la 19 miliarde de euro. Oare incapacitatea Guvernului de a administra economia a umflat nota de plată cu 12 miliarde în două luni? Sau noi de fapt tot şapte miliarde de euro vrem, dar ne-am gândit că, dacă negociem oriental şi mai aducem în discuţie că pentru Ungaria s-au găsit bani, n-avem cum să fim refuzaţi?!

Apropo de unguri, vecinii de la vest au fost finanţaţi de FMI, UE şi Banca Mondială pentru consolidarea rezervelor valutare şi echilibrarea balanţei de plăţi externe, în condiţiile în care forintul se deprecia rapid în raport cu euro. Dar la noi nu cursul este adevărata problemă, ci imposibilitatea de a finanţa campaniile electorale din acest an. De asta se izolează termic blocuri, se emit tichete de vacanţă şi se continuă Programul Rabla. Şi cum banii nu intră de nicăieri la buget, fiindcă măsurile luate de Guvern nu au ca obiectiv deblocarea mediului de afaceri, ci doar obţinerea unui al doilea mandat de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum 52 minute
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum o ora
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 2 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Persoanele evacuate după surparea unei porţiuni de stradă în Slănic pot reveni acasă

Adevarul acum 14 minute
După ce pe strada  23 August din oraşul prahovean Slănic o bucată din carosabil s-a surpat, mai multe persoane din zona respectivă au fost evacuate. Luni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova  anunţat că acestea pot reveni ac

Marcel Ciolacu: În acest moment, intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700

News.ro acum 14 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că Executivul are intenţia clară ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. „Haideţi mai întâi să avem întâlnirea cu partenerii sociali, atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele şi, ca de fiecare dată, vo

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 3 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

Marcel Ciolacu: Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivel național. Este astăzi un model de succes

Gandul acum o ora
Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de marți. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în şedinţa Executivului că a vrut să f

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/15°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°