Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pinalti, autogol PDL pe doi ani

Publicat in Jurnalul, luni 23 aprilie 2012 ·

Baronul local care lipea sutele pe fruntea lăutarilor care-i jeleau viaţa lui de bine din fruntea bucatelor a fost invitat la PRO. Într-o emisiune făcută de oameni subţiri, puşi de patron într-o situaţie jenantă: Madam Udrea a vărsat postului milioane de euro pentru promovarea frunzei, aşa că reclama se întoarce binefăcătoare spre coledzii ei politici. Aşadar, în locul unui interlocutor de marcă, ziariştii s-au văzut obligaţi să-l ia la întrebări pe Pinalti. Nu era o emisiune de numărat cornere, ci una care trăieşte de câţiva ani prin calitatea invitaţilor. A fost însă o buimăceală reciprocă: Pinalti, alias Gh. Ştefan, a crezut că interviul ar fi un cadou de ziua lui onomastică. Cei trei ziarişti şi-au făcut treaba, încercând să "stoarcă" din primarul de Neamţ ceva care să-i justifice prezenţa. Văzând că bat într-un cal mort, cei trei erau tot mai îngrijoraţi, o dată cu trecerea minutelor, că "după douăzeci de ani" poate fi ratată. A ieşit însă ceva instructiv şi, cred, invers decât au vrut patronii. Câţiva naivi au interpretat spusele alunecoase, trecute prin slănina rutinei de politician de Pietricica, drept mesaje. Pinalti s-a transformat sub presiunea întrebărilor într-un oracol şmecher, care dădea răspunsuri la două capete, fără să fie o noimă în firul logic. Boc ar trebui să se retragă, dar va fi considerat "activ" dacă se înhamă la campania pentru primăria Clujului; acum la conducere s-ar afla Blaga şi un "grup", ei au puterea, după spusele lui Pinalti, care, în plus, vede un congres după locale. Dar dacă nu se poate, mai târziu, să poată să intre şi Ungureanu, dar dacă vine acum, pe locul cui, că este PDL şi el are conducere, şi cum să schimbi capul trebii? Intrând în jocul previziunilor, Pinalti ştie că mai are treabă doi ani şi apoi se retrage, o dată cu Băsescu. Dar cum vrea să-şi termine proiectele? În funcţie şi, apoi, gata, iese, la juma’ de mandat. Cei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°